În comuna buzoiană Pănătău, zeci de copii defavorizaţi au şansa de a primi ajutor într-un centru de zi. Proiectul a luat naştere în anul 2007, la inţiativa organizaţiei olandeze Amurtel, sprijinită de autorităţile locale.
Acum, în centrul de la Pănătău primesc sprijinul de care au nevoie aproape 50 de copii ce provin din familii defavorizate. După orele de şcoală, ei beneficiază de o masă caldă, de ajutor la teme şi sunt implicaţi constant în proiecte menite să îi ajute pentru a se integra mai uşor în societate. Indiferent de vârstă, copiii sunt sfătuiţi să vină la centru tocmai pentru a realiza că spijinul primit aici îi poate ajuta să-şi continue studiile. Deşi, anul acesta, Primăria Pănătău trece printr-o situaţie financiară extrem de dificilă şi are conturile blocate, nemaiputând astfel să susţină financiar centrul, directorul Larisa Brătucu şi primarul comunei, Nicolae Stoica, sunt convinşi că, în perioada ce va urma, aceste probleme – ale localităţii şi, implicit, ale centrului – se vor remedia.
Marţi, 4 iunie, „Izvorul Speranţei” organizează Ziua Porţilor Deschise, un eveniment ce îşi propune să arate tutoror celor ce vor fi prezenţi importanţa ajutorului oferit copiilor. Sunt invitaţi aici părinţii celor care învaţă în Centru, locuitorii din zonă şi nu numai; oricine este binevenit pentru a petrece o zi alături de copiii care sunt pregătiţi aici pentru a avea un parcurs pozitiv şi sănătos în viaţă. Astfel, oamenii pot realiza cât de important este ajutorul oferit copiilor şi că, în acest proiect, se poate implica oricine doreşte să ajute şi să contribuie cu idei inovatoare sau de susţinere a celor deja existente.