Duminică, la Buzău, în Parcul ”Crâng”, asemenea multor orașe din țară, dar și din Anglia, Franța, Germania, va fi marcată Ziua Părinților de Îngeri. Evenimentul este dedicat memoriei copiilor plecați dintre noi.
În fiecare an, ziua de 7 iunie capătă o semnificație aparte, este dedicată lor, copiii care nu au avut răgazul să se bucure de copilărie, să primească îndeajuns dragostea părintească, pentru că destinul le-a fost altfel.
Ca un omagiu adus lor, de părinții niciodată consolați, de bunici și de apropiați, la ora 17.30, în Parcul ”Crâng”, simultan cu alte 19 orașe din țară și din Europa, se vor aprinde lumânări și cerul se va colora în mii de baloane cu numele copiilor care niciodată nu vor mai deveni adulți, ci trăiesc o copilărie eternă.
Reprezentanții EMMA( Eternul Miracol Materna Alinare) Buzău, organizatorii evenimentului, îi așteaptă să li se alăture duminică, 7 iunie, în Parcul ”Crâng” pe toți buzoienii care au pierdut un copil, dar și pe cei care înțeleg și le pot împărtăși durerea.