Astăzi, 9 iunie, la 40 de zile de la Învierea Domnului, de Ziua Eroilor Neamului și cu ocazia Praznicului Înălțării, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău participă, alături de reprezentanții autorităților publice locale, la ceremonialele organizate în municipiul Buzău și în localitățile Spătaru și Țintești.
Astfel, la ora 11,00, un pluton de defilare, format din 18 jandarmi, sub comanda unui ofițer, va fi prezent la ceremonialul militar și religios, organizat de Comenduirea Garnizoanei Buzău și care se va desfășura la Monumentul Eroilor din municipiu.
De asemenea, jandarmii buzoieni vor participa, în cursul acestei zile, la festivitățile organizate la Spătaru, la Bustul generalului Ștefan Gușă, precum și la Monumentul Eroilor de la Țintești.
Totodată, cu ocazia acestor manifestări, jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru asigurarea unui climat optim de desfășurare a acestor evenimente.
Începând de la ora 9,00, efective de jandarmi vor fi prezente la Catedrala Arhiepiscopală, la Sfânta Liturgie, urmată de slujba Parastasului, săvârșită în cinstea Eroilor Neamului, unde vor asigura măsurile corespunzătoare de ordine publică.