Polițiștii au ieșit la „vânătoare“ în piețe și pe șosele. Au fost vizați comercianții de brazi, dar și cei care transportă material lemnos.
În prima zi a săptămânii, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Buzău, au desfășurat mai multe activități de control la sediul unor societăți de pe raza municipiului Buzău, pe linia comercializării pomilor de Crăciun. În urma activităților de control efectuate, s-a stabilit faptul că reprezentanții unei societăți comerciale au valorificat un număr de 32 pomi de Crăciun pentru care au emis un aviz de însoțire în care nu a fost menționată proveniența legală a acestora. A fost luată măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, totodată fiind luată și măsura complementară de confiscare a sumei de 620 de lei, reprezentând contravaloarea pomilor de Crăciun valorificați anterior.
Tot luni, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Beceni în timp ce desfășurau activități de patrulare pe raza de competență, au depistat în trafic un conducător auto în vârstă de 40 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos de esență fag (aproximativ 5 m.c.) și șase pomi de Crăciun, fără a deține documente de proveniență.
Acesta a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților silvici.
Pentru prevenirea comiterii unor fapte care contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun, polițiștii precizează că transportul acestora se realizează doar în baza avizelor de însoțire cu regim silvic (aviz de însoțire primar – dacă transportul se efectuează de la locul de recoltare – sau aviz de însoțire secundar, pentru alte materiale decât cherestelele – dacă transportul se efectuează din depozite de material lemnos, piețe/târguri/oboare). La achiziționarea pomilor de Crăciun de la locul de recoltare, din depozite, piețe/târguri/oboare se va solicita obligatoriu aviz de însoțire cu regim silvic, factură fiscală sau bon fiscal. În aceste situații, se va urmări dacă pe secțiunea de tăiere este aplicat dispozitivul special de marcat cu amprenta dreptunghiulară specific emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit să elibereze avizul de însoțire primar (situație valabilă doar pentru pomii de Crăciun recoltați de pe teritoriul național).
În situația achiziționării de pomi de Crăciun din supermarketuri (recoltați de pe teritoriul altor țări) se va solicita aviz de însoțire și factură fiscală/bon fiscal, pe secțiunea de tăiere nefiind aplicată amprenta dreptunghiulară a dispozitivului special de marcat.
Încălcarea legislației silvice care reglementează expedierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun este sancționată contravențional de Legea nr. 171/2010 actualizată, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 și 10.000 de lei, de asemenea este dispusă și măsura complementară a confiscării pomilor de Crăciun.