Zi încărcată de emoție pentru cei 39 de agenți de poliție încadrați din sursă externă

Astăzi, este o zi încărcată de emoție pentru cei 39 de agenți de ordine publică buzoieni încadrați din sursă externă în urma concursului desfășurat la data de 14 mai, organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române. Într-o ceremonie desfășurață luni dimineață la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, noii polițiști au depus jurământul de credință. ,,Dacă v-ați ales din convingere această profesie, veți simți cea mai mare satisfacție pe care o poate avea un om: aceea de a fi util semenilor săi, de a fi nu doar respectat, ci și iubit de cei în slujba cărora se afla. În funcție de atitudinea, corectitudinea și ținuta dumneavoastră cetățenii își conturează percepția față de Polița Română”, a fost mesajul transmis de șeful Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu. Pe 1 iulie, cei 39 de agenți de ordine publică și-au început activitatea la IPJ. Aceștia au fost informați asupra principalelor obiective ale Poliției Române, iar principalul rol este acela de a se afla permanent în slujba comunității pentru creșterea gradului de ordine și siguranță publică. Începând cu data de 25 iulie și până pe 21 octombrie 2016, vor urma cursul de inițiere în carieră la Școala de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina. În această perioadă, vor fi instruiți pentru cunoașterea efectivă a activităților desfășurate în calitate de polițist și dobândirea abilităților practice necesare muncii de poliție. Ulterior, la posturile de poliție din mediul rural unde își vor desfășura activitatea, agenții vor beneficia de îndrumarea și sprijinul colegilor cu experiență pentru a-și însuși calitățile și obiectivele de urmat în cariera de polițist.