Pârâul a ieşit din matcă, iar o viitură puternică a măturat şoseaua şi gospodăriile oamenilor, distrugând totul în cale
Nu mai puţin de 12 localităţi au fost afectate în urma precipitaţiilor abundente căzute începând de marţi seară, peste 30 de gospodării fiind inundate după ce au fost acoperite de ape care au distrus cam tot ce era prin curţile oamenilor şi au pătruns chiar şi în case.
Cele mai mari pagube s-au înregistrat la Tisău, unde volumul precipitaţiilor a depăşit 80 de litri pe metrul pătrat, apele pârâului Nişcov ieşind din matcă şi inundând şoseaua şi 13 gospodării. Abia ieri dimineaţă apele s-au retras, lăsând în urmă garduri distruse, case inundate şi pline de nămol, precum şi un pod afectat pe raza satului Izvoru.
Totul a început cu avertizarea meteorologică de cod calben ce a fost transmisă autorităţilor locale, anunţate că pe teritoriul judeţului urmau să cadă ploi ce vor avea caracter de aversă şi vor depăşi pe alocuri 30 de litri pe metru pătrat, însoţite de intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie. Avertizarea meteo s-a confirmat marţi, la orele serii, când cerul a fost întunecat de nori negri, care nu prevesteau nimic bun. La Tisău, în jurul orei 19.00, aproape că era beznă afară, oamenii dându-şi seama că norii grei care acoperiseră cerul nu prevesteau nimic bun. Într-o jumătate de oră s-a declanşat potopul, aversele de ploaie biciuind culturile, acoperişurile caselor şi uliţele. Timp de mai bine de o oră a plouat neîncetat, aşa cum localnicii nu îşi mai amintesc să fi plouat vreodată, măsurătorile indicând ulterior că volumul precipitaţiilor a depăşit 80 de litri pe metru pătrat.
Fiind vorba de o zonă de munte, puhoaiele de apă au început să coboare de pe versanţi, scurgându-se în albia pârâului Nişcov, al cărui debit a crescut ameninţător, ieşind la un moment dat din matcă. A fost momentul în care s-a declanşat dezastrul, o viitură puternică măturând comuna de la un capăt la celălalt. Din senin, oamenii s-au pomenit cu gospodăriile inundate, apa ajungând chiar până la nivelul ferestrelor. Drumul principal ce tranzitează comuna a fost, de asemenea, inundat iar pe carosabil au fost aduşi copaci rupţi de forţa viiturii şi tone de nămol şi aluviuni purtate de pe versanţi.
Nimic nu a putut sta în calea apelor, localnicii care au avut ghinionul de a avea gospodăriile aflate pe cursul viiturii, fiind serios afectaţi.
Nu a scăpat de inundaţie nici gospodăria viceprimarului, despre care oamenii care au mers la el să îi ceară ajutor spun că avea apa în casă până la pervazul ferestrelor. Alături de aceasta, alte 12 gospodării au fost serios afectate în satele Izvoru, Tisău, Valea Sălciilor şi Haleş, proprietarii alegându-se cu gardurile rupte, grădinile distruse şi acoperite de noroi, casele inundate şi animalele luate de ape. În satul Valea Sălciilor a fost chiar nevoie de o operaţiune de salvare a unui copil de 14 ani, care rămăsese izolat în podul casei. În momentul în care a văzut că vine viitura, acesta a mai avut răgazul să se refugieze în podul casei, în câteva minute locuinţa fiindu-i inundată de apă şi mâl. Rămas izolat în mijlocul apelor al căror nivel tot creştea, a strigat după ajutor, fiind salvat de un echipaj de pompieri. Pe lângă cele 13 gospodării inundate, viitura a afectat şi un pod de pe drumul judeţean ce tranzitează satul Izvoru, smulgând parapeţii metalici şi erodând marginile drumului. Din această cauză, circulaţia rutieră a fost întreruptă în zonă, fiind reluată ieri dimineaţă, însă pe un singur fir, zona fiind permanent supravegheată de echipaje de la Poliţia Rutieră.
Nici drumul de la Haleş spre Mănăstirea Ciolanu nu a rămas neafectat, carosabilul fiind acoperit de cantităţi însemnate de aluviuni şi de copacii culcaţi la pământ de viitură.
Ploaia a creat probleme şi în municipiul Buzău, unde trei gospodării au fost inundate, la Râmnicu Sărat, Nehoiu, Beceni, Verneşti, Pănătău, Năeni, Berca, Unguriu, Pârscov şi Ghergheasa.
Au existat unele probleme şi în privinţa alimentării cu energie electrică, oraşul Pogoanele fiind alimentat parţial, la Rubla fiind ars un punct de transformare, iar comuna Odăile şi satele Zoreşti, Mierea şi Grăjdana rămânând fără curent.
În zonele afectate au fost mobilizate forţe din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu voluntari din cadrul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi echipe de la Electrica, care au acţionat pentru remedierea avariilor apărute.
{vsig}articole/2013/06/27/apa{/vsig}