Dovadă a superficialității sau a pregătirii elevilor, simularea examenului de Bacalaureat s-a dovedit un dezastru. Chiar dacă Buzăul se clasează undeva la jumătatea
clasamentului pe țară, mediile din câteva licee ar trebui să ridice semne de întrebare, dacă ne gândim că în zece instituții de învățământ niciun concurent nu a obținut medie de promovare.
Per ansamblu, dacă examenul ar fi fost real, astăzi doar 33,37 %dintre elevii buzoieni de clasa a XII-a ar fi luat Bacalaureatul. Pentru prima dată anul acesta, simularea BAC-ului a fost organizată la nivel național, elevii au avut de rezolvat aceleași subiecte în toate școlile, subiectele au fost realizate de Ministerul Educației, iar la simulări au participat și elevii de clasa a XI-a și cei de a XII-a
La nivelul județului, cele mai slabe licee, cu nici un candidat promovat sunt: Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu”, Liceul CFR, Grupul Școlar „Dimitrie Filipescu”, Liceul Agricol Rm. Sărat, Liceul Tehnologic „Victor Frunză” Rm Sărat, Grup Școlar Smeeni, Grup Școlar Rușețu, Grup Școlar Pogoanele, Grup Școlar Vernești și Grup Școlar Lopătari.
La polul opus se clasează liceele cu tradiție, dar nicio instituție nu a obținut procent de promovare de 100 la sută: Colegiul Hasdeu – 94,34 %, Liceul Teoretic Pogoanele – 75 % și Colegiul Mihai Eminescu – 73,21 %.
Rezultatele simulării la BAC – Clasa a XII-a
• Note peste 5 la Limba și literatura română: 58,13%
• Note peste 5 la Matematică sau Istorie (proba obligatorie a profilului): 44,57%
• Note peste 5 la Proba la alegere a profilului și specializării: 55,65%
Rezultate simulării la BAC – Clasa a XI-a
• Note peste 5 la Limba și literatura română: 47,80%
• Note peste 5 la Matematică sau Istorie (proba obligatorie a profilului): 36,19%