Amicalul cu Unirea Focșani a fost anulat
Iarna grea le dă planurile peste cap fotbaliștilor de la CSM Râmnicu Sărat. Elevii lui Marian Roșu au fost nevoiți să amâne meciul de pregătire cu Unirea Focșani, din cauza stării impracticabile a suprafeței de joc de pe arena din Vrancea. “În dimineața jocului, am primit un apel de la conducerea echipei din Focșani, în care am fost anunțat că zăpada pe terenul de joc este de peste 30 de centimetri și că dânșii nu au avut cu ce să o îndepărteze. Prin urmare, am rămas în continuare în semi-cantonamentul de la stadion, iar antrenamentele le desfășurăm în Sala Sporturilor”, a precizat Valeriu Sfinteș, președintele râmnicenilor. Formația din Râmnicu Sărat și-a anulat toate partidele amicale din perioada imediat următoare din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Până la începerea returului din al treilea eșalon fotbalistic al țării, râmnicenii vor mai juca cu Unirea Focșani, Politehnica Galați și Conpet Cireșu.