* O familie de tineri a pierit sub roţile unui TIR, iar un bătrân a fost omorât de un şofer prea obosit ca să conducă
Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat de două tragedii rutiere produse pe raza judeţului, evenimente în urma cărora trei persoane şi-au pierdut viaţa. Două dintre victime aveau doar 24, respectiv 25 de ani şi erau soţ şi soţie, iar cealaltă persoană care a decedat în urma unui accident de circulaţie este un localnic din Cislău, lovit de o maşină la doar câţiva metri de casă.
* O familie de tineri a pierit sub roţile unui TIR, iar un bătrân a fost omorât de un şofer prea obosit ca să conducă
Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat de două tragedii rutiere produse pe raza judeţului, evenimente în urma cărora trei persoane şi-au pierdut viaţa. Două dintre victime aveau doar 24, respectiv 25 de ani şi erau soţ şi soţie, iar cealaltă persoană care a decedat în urma unui accident de circulaţie este un localnic din Cislău, lovit de o maşină la doar câţiva metri de casă.
Primul accident s-a produs vineri seară pe DN 2 E 85, curmând viaţa celor doi tineri din Bacău a căror maşină a scăpat de sub control într-o curbă şi s-a ciocnit frontal pe contrasens cu un TIR condus de un şofer din Republica Moldova.
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 21.30, în timp ce victimele se îndreptau către Bacău. La volan se afla tânăra de 24 de ani, iar pe locul din dreapta stătea soţul său, până la momentul producerii accidentului călătoria celor doi decurgând fără niciun fel de problemă. A fost însă de ajuns o secundă de neatenţie pentru ca în apropiere de Zărneşti să se întâmple nenorocirea, iar cei doi tineri să sfârşească în mod tragic, prinşi în caroseria contorsionată a maşinii.
Se pare că tânăra de la volan nu a adaptat viteza atunci când a intrat într-o curbă de pe şosea şi, din această cauză, volanul maşinii i-a scăpat de sub control. Vehiculul a pătruns pe contrasens, iar ghinionul a făcut ca în acel moment, din direcţie opusă, să se apropie camionul condus de şoferul din Moldova. Traiectoria autoturismului scăpat de sub control a fost exact pe direcţia TIR-ului care venea din sens opus, aşa că cele două vehicule s-au ciocnit frontal. Impactul a fost unul deosebit de violent, maşina în care se aflau cei doi tineri transformându-se într-o clipă într-un morman de fiare. Cei doi ocupanţi nu au avut nicio şansă, fiind striviţi şi ucişi pe loc.
Din verificările efectuate de poliţişti la faţa locului, a rezultat că vina îi aparţine şoferiţei care nu a adaptat viteza în curbă şi astfel a ajuns pe contrasens. Alexandru Prisăcaru, şoferul camionului, a declarat că maşina i-a apărut brusc în faţă, iar distanţa a fost prea mică pentru a avea timpul necesar să facă vreo manevră în încercarea de a evita impactul.
Omorât la doar câţiva metri de casă
Celălalt accident grav de circulaţie a fost consemnat duminică, în comuna Cislău, la mică distanţă de locul în care, cu mai puţin de o lună în urmă, o altă localnică şi-a găsit sfârşitul sub roţile unui camion al cărui şofer nu s-a asigurat suficient la plecarea de pe loc.
De această dată, oboseala la volan a fost cauza tragediei în urma căreia un bătrân de 68 de ani din localitate a murit nevinovat, în timp ce circula regulamentar. Constantin Stoica a fost spulberat de o maşină la puţin timp după ce tocmai ieşise pe poarta casei, şoferul având să recunoască ulterior că aţipise cu volanul în mână.
Duminică după-amiază, victima plecase de acasă şi pornise către centrul satului, mergând regulamentar pe partea stângă a drumului, singurul şi cel mai sigur loc pe care putea circula fiind marginea şoselei, în condiţiile în care în zonă nu există trotuar şi nici acostamentul nu este foarte lat.
Nu a apucat să parcurgă 100 de metri când s-a întâmplat nenorocirea, omul fiind cu violenţă izbit din spate de un Cielo care venea dinspre Braşov şi a pătruns pe contrasens. După cum le-a mărturisit ulterior poliţiştilor, şoferul era obosit şi a aţipit o clipă la volan, moment în care maşina i-a scăpat de sub control, a pătruns pe celălalt sens de mers şi l-a lovit în plin pe localnicul care circula regulamentar. După ce omul a fost aruncat câţiva metri în aer, maşina a zburat peste o grămadă de pietriş, a acroşat un alt autoturism parcat şi s-a oprit la câţiva metri în afara carosabilului. Din păcate, pentru Constantin Stoica nu s-a mai putut face nimic, omul fiind ucis pe loc din cauza violenţei impactului. Întrucât accidentul s-a produs foarte aproape de casa victimei, rudele acestuia au ieşit imediat în stradă, repezindu-se să-şi verse furia asupra şoferului vinovat. Cu greu au fost ţinuţi la distanţă de poliţişti, iar pentru ca situaţia să nu degenereze, şoferul a fost dus de aceştia la secţie, unde era la adăpost de furia rudelor celui pe care îl omorâse.
Câţiva bărbaţi care se pretindeau rude ale decedatului au găsit totuşi de cuviinţă să îşi verse nervii şi asupra jurnaliştilor pe care au încercat să îi împiedice să ia imagini de la locul accidentului, proferând totodată ameninţări la adresa acestora şi cerându-le cu vehemenţă să plece din zonă.
Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.