Vița de Vie ajunge joi, 13 martie, la Buzău cu turneul național „Fenomental”. Chiar dacă au trecut 15 ani de când albumul a definit Vița de Vie ca trupă, Adrian Despot,
Sorin Pupe Tănase, Cezar Popescu și Adrian Ciuplea sunt pregătiți să retrăiască anul 1999 alături de buzoieni. „Fenomental” este piatra de căpătâi a discografiei Vița de Vie, albumul care s-a vândut aproape 1.000.000 de exemplare și cel mai premiat.
Anunțat inițial în perioada 17 ianuarie – mai 2014, turneul național „Fenomental” a fost împărțit în două perioade, 21 februarie – mai 2014 și 3 octombrie – 15 noiembrie 2014. Motivul amânării este fractura la mâna dreaptă, pe care a suferit-o Adrian Despot, la ski în Bulgaria, la începutul acestui an. Intervenția chirugicală ce a avut loc pe 6 ianuarie, la Spitalul Militar din București, a fost destul de dificilăși a durat două ore. Recuperarea parțială presupune 6 săptămâni cu mâna imobilizată, după care vor urma câteva săptămâni de fizioterapie. Medicii spun că recuperarea totală se va face în aproximativ un an.
De ce a apărut albumul pe casetă ?
Albumul FENOMENTAL a fost integral produs în Essen – Germania, la Basement Studio, iar înregistrările au durat doar 48 de ore, materialul fiind înregistrat în analog, pe bandă, fara niciun fel de editări ulterioare. A apărut pe piață pe suport casetă, după care a fost reeditat pe CD, incluzând în plus single-ul Vinolamine.
„Când am lansat albumul Fenomental, în anul 1999, casa de discuri ne-a zis că românii sunt mult prea săraci, nu au acasă CD playere și că ascultă muzică în mașină. Românii erau săraci, aveau bani să cumpere mașini dar nu și de CD playere?! Am scos albumul pe casetă, iar mai târziu am scos piesa „Vino la mine”. Aceeași casă de discuri a spus să reedităm albumul pe CD ca să punem și piesa asta. Deci în vreo 7 luni de zile nivelul de trai în România a explodat”, a declarat Adrian Despot la Buzău, în luna noiembrie, cu ocazia turneului Acustic.
Concertul de joi, de la Buzău, va avea loc în No Limit, de la ora 21.00. Prețul unui bilet este de 25 de lei; rezervări la telefon: 0723 / 429 264.