Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Buzău şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat joi şapte percheziţii, în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Vaslui, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, care ar fi obţinut aproximativ 400.000 de euro, prin trafic de persoane în formă continuată, proxenetism în formă continuată şi şantaj calificat în formă continuată. În urma descinderilor, cinci persoane au fost conduse la audieri.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2016, cinci persoane din judeţul Prahova, cu vârste cuprinse între 24 şi 46 de ani, ar fi racolat trei femei din judeţele Buzău, Prahova şi Vaslui, pe care le-ar fi dus în Grecia, Elveţia şi Germania, unde le-ar fi determinat să practice prostituţia atât prin inducere în eroare, cât şi prin ameninţări şi acte de violenţă.
Activitatea infracţională datează din 2012 şi până în prezent, timp în care un grup infracţional organizat format din trei suspecţi la care ulterior au aderat şi alte persoane a avut ca scop recrutarea, transportarea şi adăpostirea mai multor persoane de sex feminin, de cele mai multe ori prin constrângere sau inducere în eroare, în vederea practicării prostituţiei pe teritoriile celor trei state menţionate.
Tânără sechestrată în Salonic şi în Prahova
Potrivit DIICOT Buzău, în cursul lunii ianuarie 2014, doi dintre membrii grupului infracţional au recrutat o tânără, păcălind-o că îi vor găsi de muncă în Grecia, ca vânzătoare într-un magazin din oraşul Salonic.
Provenind dintr-o familie săracă, fata a acceptat promisiunea, astfel că suspecţii au dat-o pe mâna unui alt individ care a transportat-o cu un autocar la Salonic, fiind ulterior plasată într-o locuinţă închiriată de către acesta, unde a fost obligată să practice prostituţia.
După un timp în care a fost exploatată de proxeneţi, profitând de neatenţia suspectului, fata a reuşit să scape şi să se refugieze într-o altă locuinţă de pe raza oraşului Salonic, închiriată de către alţi doi membrii ai grupului infracţional organizat, care i-au promis sprijin şi protecţie faţă de individul care o transportase în Grecia, oferindu-se chiar să o ajute să se întoarcă în România.
Aşa s-a şi întâmplat, însă indivizii, concubini, au dus-o pe tânără într-o locuinţă de pe raza judeţului Prahova, unde au ţinut-o închisă circa două luni de zile, sub pază strictă, fetei fiindu-i reţinut actul de identitate şi fiindu-i interzis să comunice cu familia şi cu prietenii.
Ulterior, suspecţii au transportat-o pe în oraşul Zurich, din Elveţia, unde au obligat-o să se prostitueze pentru a recupera pretinsele datorii pe care i le imputau pe perioada în care a fost cazată în România şi Grecia.
Victima a fost astfel obligată să se prostitueze timp de trei luni într-un club din Zurich, obţinând astfel 25.000 franci elveţieni, banii obţinuţi fiind însuşiţi de către membrii grupului.
De asemenea, începând cu luna decembrie 2012, cei doi suspecţi concubini au îndemnat o altă tânără să se prostitueze în beneficiul lor, pe teritoriul Elveţiei, în oraşul Zurich, dându-i de înţeles acesteia că poate obţine venituri substanţiale din această activitate.
Proxeneţii au suportat costul transportului până la Zurich cu o cursa aeriană în care a fost însoţită de către suspectă, care a plasat-o într-un club şi a determinat-o să practice prostituţia în perioada ianuarie-aprilie 2013, lunând întreaga sumă de bani, după scăderea cheltuielilor curente de întreţinere.
În perioada decembrie 2012 – decembrie 2015, fata a fost obligată să se prostitueze în Elveţia şi Grecia, până la data la care a reuşit sa-şi asigure scăparea dintr-o locuinţă din Salonic.
În urma exploatării fetei prin obligarea la practicarea prostituţiei, suspecţii au obţinut circa 100.000 euro.
Un elveţian, ţepuit cu 300.000 de euro
La această sumă se adaugă şi un alt beneficiu material în sumă de circa 300.000 euro, obţinuţi de către cei doi suspecţi ca urmare a inducerii în eroare a unui client fidel privilegiat al tinerei, cetăţean elveţian.
Suspecţii au procurat un act fals emis de către o unitate sanitară, în care se invoca, în mod nereal, faptul că, fiul, suferă de o afecţiune cronică, respectiv epilepsie, care necesită o intervenţie chirurgicală, obligând-o pe aceasta să prezinte documentul cetăţeanului elveţian. Ulterior, ajutorul umanitar şi financiar a fost acordat de cel în cauză în cuantumul evidenţiat, banii fiind însuşiţi în totalitate de către cei doi suspecţi.
Pentru că fata a încercat să se opună abuzurilor, în cursul lunii octombrie 2015 suspecţii au agresat-o fizic, înţepând-o cu cuie.
Dând de gustul înavuţirii rapide, indivizii nu s-au oprit la cele două tinere. În perioada cuprinsă între jumătatea lunii august 2015 şi până pe 3 ianuarie 2016, suspecţii au obligat la practicarea prostituţiei o altă fată care a fost plasată sub protecţia şi sub supravegherea unui alt individ, suspect în această cauză, care a colectat banii astfel obţinuţi şi i-a remis celorlalţi doi suspecţi, direct sau prin mandat de transfer.
În urma activităţii infracţionale, suspecţii au obţinut un beneficiu ilicit de circa 49.000 euro.
Au şantajat o minoră
Ulterior, aceştia şi-au extins activitatea infracţională şi pe teritoriul României, astfel că, în cursul lunii ianuarie 2016, au ameninţat, în repetate rânduri, o victimă minoră în vârstă de 15 ani, cu darea în vileag a unor situaţii de fapt imaginare pe care i le imputau, respectiv faptul că se prostitua, situaţii verosimile însă prin plasarea lor conjuncturală într-un anumit context, devoalare ce urma să fie făcută părinţilor celei în cauză şi mediului ei relaţional, respectiv unităţii şcolare la care minora este elevă.
„Pentru a nu pune în practică ameninţările, cei doi suspecţi au solicitat persoanei vătămate suma de 900 lei, şi pentru ca aceasta nu s-a conformat, au pus în practică o primă etapă a actelor, de ameninţare în sensul că i-au făcut cunoscut mamei faptul că fiica sa se prostituează şi consumă droguri, afirmând că pot prezenta dovezi în acest sens. Ulterior, suspecţii au apelat victima minoră şi au reiterat solicitarea de remitere a sumei de bani evidenţiate, ameninţând ca vor oferi şi alte detalii despre faptele imaginare imputate acesteia, pe care le vor răspândi şi la unitatea şcolară unde aceasta studiază“, precizează DIICOT Buzău, într-un comunicat de presă.
Având in vedere că suspecţii au obţinut de pe urma activităţii infracţionale beneficii ilicite cuantificate la suma totală de 449.000 euro şi 25.000 franci elveţieni în cauză vor fi instituie măsuri asiguratorii.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Buzău, urmau să fie aduşi, în vederea audierii, opt suspecţi. Cinci au dat declaraţii ieri, iar ceilalţi trei urmează să fie audiaţi, aceştia nefiind pe moment în ţară.În urma audierilor, un suspect a fost reținut, iar un altul a fost pus sub control judiciar.
Acţiunea de joi a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Buzău, SCCO Vaslui, BCCO Prahova, SCCO Dâmboviţa, cu sprijinul Brigăzii de Jandarmi Mobile Neron Lupaşcu Prahova, iar suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.