Vinul de la Gura Sărății, luat la ,,degustat“ de polițiștii de la Investigarea Fraudelor și comisarii de la Protecția Consumatorului

Polițiștii Direcției de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R. au acționat, ieri, în județele Buzău, Bacău, Neamț și Vrancea pentru verificarea legalității activităților desfășu­rate

de șapte agenți economici care produc și ­co­mercializează vinuri și produse viti-vinicole. Alături de cei 35 de polițiști specializați in investigarea fraudelor, la acțiune au participat 30 de inspectori ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor, fiind efectuate verificări la 16 puncte de lucru. În județul Buzău, controalele au fost efectuate în două locații, una dintre ele fiind la Gura Sărății, se pare la crama ce aparține firmei controlată de regele alcoolului din Dâmbovița, Fabian Petru, un personaj controversat despre care, de-a lungul vremii, jurnaliștii din Dâmbovița și presa centrală au făcut ample dezvăluiri privind afacerile dubioase pe care le derulează prin interpuși, firmele sale făcând obiectul unor dosare complexe de evaziune fiscală instrumentate de DNA. De altfel, Fabian Petru a fost trimis în judecată de mai multe ori pentru evaziune fiscală, reținut în mai multe rînduri de Poliție, aflat de mai mult timp în atenția procurorilor DNA pentru contrabandă cu alcool atât  în Dâmbovița, cât și în Vrancea și Argeș, iar recent descoperită, și la Buzău. 

Joi, echipele de control au ridicat probe și contraprobe din sortimentele de vin produse sau comercializate de societățile verificate, în vederea analizării în laborator pentru stabilirea autenticității acestora. De asemenea, s-au efectuat verificări cu privire la realitatea și corectitudinea înregistrărilor financiar contabile referitoare la aprovizionarea cu materii prime și materiale, în special struguri și recipiente pentru ambalarea produselor finite. Totodată, sunt verificate stocurile de produse existente, precum și beneficiarii mărfu­rilor comercializate. Polițiștii Direcției de Investigare a Fraudelor și ai structurilor te­ritoriale vor continua verifi­cările și în alte județe, unde agenții economici verificați ar fi comercializat vinuri și produse viti–vinicole, în cauză existând suspiciunea rezonabilă că produsele comercializate ar fi fost falsificate.