* Suma totală pe judeţul Buzău pentru pagubele suferite de cei 280 de legumicultori va fi de 880.000 lei
Legumicultorii ale căror sere şi solarii au fost avariate sau distruse de zăpadă vor primi în această lună sumele compensatorii stabilite prin Hotărâre de Guvern. Reprezentanţii Direcţiei Agricole precizează că judeţului nostru i se va aloca suma totală de 880.555 lei, întrucât Buzăul s-a numărat printre cele mai afectate zone din cauza zăpezii şi a viscolului.

Evaluările făcute de reprezentanţii Direcţiei Agricole Buzău, în principalele bazine legumicole din judeţ au înregistrat pagube pe 174.000 de metri pătraţi de solarii şi pe 11.790 de metri pătraţi de sere. De asemenea, specialiştii Direcţiei Agricole Buzău au precizat că pentru refacerea solariilor distruse de zăpadă din cele 17 comune unde au fost făcute evaluări ar fi nevoie de aproximativ 350.000 de metri pătraţi de folie, cele mai mari pagube fiind înregistrate în Glodeanu Sărat, comună cunoscută pentru tradiţiile în activitatea de producere a legumelor, dar şi din Mărăcineni, Vadu Paşii, Merei, Gherăseni, Pănătău etc. “În această lună vor fi alocate sumele acordate ca ajutor de minimis pentru legumicultori. Din judeţul nostru vor primi sprijin 280 de fermieri, iar suma totală va fi de 880.555 de lei, ceea ce în medie va fi 3.100 de lei, dar bineînţeles că vor fi sume diferenţiate, în funcţie de pagubele înregistrate la fiecare legumicultor în parte”, ne-a declarat Cosmin Florea, directorul Direcţiei Agricole Buzău.
De asemenea, la nivel naţional, zăpezile din iarnă au pus probleme serioase, fiind afectate sere şi solarii din 31 judeţe, pagube însemnate înregistrându-se la peste 2.950 producători agricoli, din care 79 sunt deţinători de sere. De asemenea, la nivelul materialelor de acoperire pentru sere şi solarii s-au înregistrat următoarele pagube: 1.356.699 de metri pătraţi geam pentru sere spart şi 2.556.512 de metri pătraţi folie plastic pentru solarii ruptă.
Pentru a reduce impactul acestor pierderi asupra activităţii producătorilor de legume, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru alocarea de sume compensatorii prin acordarea unui ajutor de minimis care să compenseze valoarea estimativă a pagubelor produse la materialele de acoperire a spaţiilor protejate.
Ajutorul se acordă în conformitate cu regulamentul CE nr.1535/2007, iar cuantumul maxim nu depăşeşte echivalentul în lei a 7.500 euro pe beneficiar, adică 33.000 lei.