Vin alegerile parlamentare, şi, fără excepţie, niciun partid nu are prea mulţi candidaţi credibili. E jalea lor pe traiul nostru. S-a ajuns la fundul sacului. S-a furat, s-a minţit, s-a batjocorit, totul cu o lejeritate care incriminează inclusiv electoralele viitoare.
Sintagma ,,curvă politică” a devenit un fel de monedă de schimb între aşa-zisele partide. Mai pieptoasă decât euro, mai suplă decât dolarul. Cu cât eşti mai traseist, cu atât eşti mai eligibil pe listele ,,formaţiunilor”.
Poporul român e aşa cum l-au lăsat neamurile noastre directe, d(r)acii şi celelalte rude din garnizoană: uneori harnic, alteori leneş, uneori curajos, alteori cu capul în nisip precum struţul. Să mori de râs şi de plâns. Avem partide parlamentare. Unele vor să ocupe extremele (ca bietul Vadim: el centra, el dădea cu capul şi ungurul înscria), altele vor buricul puterii, guvernarea. Nu avem culori politice distincte. Nici ideologii. Îi avem pe fustangiii ăştia de două parale, fie că sunt tăriceni, fie pesedişti de la natura diabetică stalinistă recentă, fie zgomote extremist reglate cu decibeli defazaţi de aparatura de supravegheat morţii zilei de mâine, totul fiind o mare cloşcărie.
Ca atare, pentru mine, următoarele alegeri parlamentare sunt un fel de defilare gay. Ferească cel de la fundul Facerii lumii, nu am nimic cu nicio minoritate, mai ales cu una sexuală. Dar, mă întreb, aşa, ca prostul, ca aia în târg când vinde linguri de lemn, eu cu cine nu votez? De ce să nu am, şi eu, ca ăştia cu farurile inversate, politicienii cu peruci în chiloţi şi cu nuci pe isoscel, drepturile mele? Drept pentru care, aş cere doar atât: nişte alegeri fără traseişti şi traseiste. Nici măcar din cele de import. Fără fuste peste limbă, fără nicolici şi pricolici aduşi la mine în târg din aia a mă-sii şi a lui tac-su.