Stadionul “Nicolae Dobrin” din Piteşti a fost gazda finalei Campionatului Naţional de atletism seniori şi tineret, competiţie ce a adus la start 382 de sportivi de la 99 de cluburi din ţară. Doi sportivi au reprezentat Buzăul la aceste întreceri: fondistul Peter Herman, la 10.000 de metri, şi sprintera Marina Baboi, în probele de 100 şi 200 metri, ambii reprezentând SCM Gloria.
Marina Baboi, care venea la această ultimă întrecere după un sezon interminabil – în care a alergat nu mai puţin de 21 de curse de sprint la cel mai înalt nivel, din care nu mai puţin de 14 finale -, a făcut o demonstraţie de forţă şi caracter, câştigând patru titluri de campioană naţională, două la tineret şi două la senioare, învingând în cursele de 100 şi 200 metri.
La 100 de metri, Marina a învins-o pe Florentina Iuşco (Cetate Deva) – multiplă campioană naţională, fostă dublă campioană mondială U18, dublă campioană europeană U20 şi bronz european de senioare -, într-o finală cu adevărat superbă, în care cele două au sprintat umăr la umăr întreaga probă, Marina dovedindu-se totuşi mai puternică pe finalul cursei.
În proba de 200 de metri, sprintera din Buzău şi-a învins fără drept de apel fostele colege de la Steaua, Bianca Răzor – bronz mondial la Portland, campioană europeană U23, multiplă campioană balcanică şi naţională, alergătoare de 400 de metri, dar specialistă şi a probei de 200 de metri, unde era campioană en-titre -, şi Ioana Gheorghe, sosite în această ordine.
A aşezat Buzăul în fruntea sprintului naţional şi balcanic
Eleva profesoarei Doina Voinea a încheiat suberb cel mai bun sezon din cariera sa, cu zece titluri de campioană naţională, trei titluri de campioană balcanică şi o medalie de argint, plus o semifinală mondială, aducând în vitrina clubului SCM Gloria Buzău opt medalii naţionale de aur, reprezentând tot atâtea titluri de campioană naţională la trei categorii de vârstă diferite şi patru medalii internaţionale, trei de aur şi tot atâtea titluri de campioană balcanică U20, plus o medalie de argint cu ştafeta de 4×100 metri a României. Marina Baboi este, acum, oficial, lidera absolută a sprintului feminin românesc, fiind pe primul loc în toate clasamentele probelor de sprint 60 de metri, 100 de metri şi 200 de metri, aşezând Buzăul în fruntea clasamentelor naţionale şi balcanice ale alergătoarelor de viteză.
Peter Herman, bronz la 10.000 de metri tineret
O altă performanţă notabilă a obţinut la Naţionalele de seniori şi tineret de la Piteşti şi fondistul Peter Herman. Acesta a alergat în proba de 10.000 de metri, unde a venit pe locul 3 la categoria tineret, cucerind o binemeritată şi muncită medalie de bronz, completând astfel bilanţul impresionant al atleţilor de la SCM Gloria.