Panică printre locuitorii județului după ce o lumină puternică a brăzdat cerul azi-noapte.
Fenomenul a avut loc în intervalul orar 3:00 – 3:05 și a durat mai puțin de 5 secunde. Lumina ar fi fost observată însă din mai multe zone ale țării, însă deocamdată nu există nicio explicaţie exactă și oficială cu privire la acest fenomen.
Imediat după ora 3: 05, dispeceratul ISU Buzău a fost asaltat cu apeluri din partea unor localnici din Pârscov, Râmnicelu, Cernăteşti şi Beceni care relatau despre o lumină puternică roșie-gălbuie pe cer, urmată de un zgomot puternic. Ulterior și de la Lopătari au venit informații. Fenomenul ar fi fost observat chiar şi de către operatorii dispeceratului de la Pompieri, în jurul orei 3.00.
Reprezentanții ISU Buzău au contactat ROMATSA de unde s-a aflat că nu au fost înregistrate date despre acest fenomen şi nici zboruri la acea oră. Aceeași explicație a fost dată și celor de la ISU Vrancea, județ în care, de asemenea, a fost observat fenomenul, în zona de munte, în apropiere de granița cu județul Buzău. Momentul a fost suprins şi de camerele de supraveghere , imaginile fiind postate pe YouTube.com de un localnic din Obrejiţa. Potrivit unori bloggeri, ar fi vorba de un meteor care a explodat în aer.
În pofida speculațiilor, nu este exclus ca noaptea trecută, să fi fost văzută chiar cometa Lovejoy care era așteptată să traverseze sistemul nostru solar, foarte aproape de Pământ, chiar pe 7 ianuarie. Cometa a fost descoperită în august 2014 de australianul Terry Lovejoy în constelaţia Puppis (constelaţie din emisfera sudică introdusă de către astronomul francez Nicolas Louis de Lacaille în secolul al XVIII-lea). În limba latină, Puppis înseamnă "pupa"), având magnitudinea aparentă m = +15. Q2 este o cometă cu perioadă orbitală lungă (de aproximativ 11500 ani). Nu este prima dată când vine în interiorul Sistemului Solar. Deoarece planetele produc perturbaţii uşoare la această apariţie în Sistemul Solar, orbita ei se va modifica puţin, astfel încât în viitor va reveni în aproximativ 8.000 de ani. “Conform previziunilor iniţiale, nu era de aşteptat ca ea să devină atât de strălucitoare. Dacă în decembrie 2014 avea magnitudinea m = +5 (vizibilă cu ochiul liber în condiţii bune de cer), va ajunge la mijlocul lunii ianuarie 2015 la magnitudinea m = +4,1. Pe 7 ianuarie cometa (localizată în partea nordică a constelaţiei Eridanus) va trece cel mai aproape de Pământ la o distanţă de 0,47 UA (70 milioane km). Pe 30 ianuarie cometa Lovejoy va ajunge la periheliu la o distanţă de 1,29 UA de Soare”, a explicat profesorul Ioan Adam, preşedintele Asociaţiei Astonomice “Sirius” – Club UNESCO.