Victor Mocanu, interzis la sigla PSD de pe bannere și afișe electorale

       *Decizia Biroului Electoral de Circumscripție Județeană poate fi contestată la Biroul Electoral Central

            Președintele Consiliului Județean, Victor Mocanu, candidat independent susținut de Partidul Social Democrat, trebuie să renunțe la toate afișele și bannerele electorale în care numele și fotografia sa sunt asociate PSD.

       *Decizia Biroului Electoral de Circumscripție Județeană poate fi contestată la Biroul Electoral Central

            Președintele Consiliului Județean, Victor Mocanu, candidat independent susținut de Partidul Social Democrat, trebuie să renunțe la toate afișele și bannerele electorale în care numele și fotografia sa sunt asociate PSD.Cel puțin așa a decis, sâmbătă, Biroul Electoral de Circumscripție Județeană prin votul a 11 dintre cei 14 membri ai săi, singurele voturi împotrivă aparținând reprezentanților Partidului Social Democrat, Geta Burducea, Partidului România Mare, Cătălin Stoica, și Partidului Popular și al Protecției Sociale, Niculina Dorojan. Decizia respectivă, adoptată în urma unei sesizări depuse la BECJ de președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, deputatul George Scutaru, poate fi contestată la Biroul Electoral Central.

            În cele ce urmează, prezentăm integral Hotărârea nr. 33/12.05.2012, privind soluționarea plângerii formulate de către Uniunea Social Liberală, prin copreședinte Scutaru George, cu precizarea că intertilurile aparțin redacției:

            Prin cererea înregistrată sub nr. 106 din data de 11.05.2012 la Biroul Electoral Județean Buzău, U.S.L., prin Scutaru George, copreședinte, a formulat contestație cu privire la tipul și modul de prezentare a afișelor și a altor materiale (de tip banner) electorale ale candidatului independent la funcția de Președinte al Consiliului Județean Buzău, dl. Mocanu Victor.

 

            „Materialele induc în eroare electoratul”

 

     A susținut că s-au folosit afișe și bannere care induc în eroare electoratul asupra calității de candidat a d-nului Mocanu Victor, deoarece au în prezentarea vizuală o sintagmă specifică unui partid politic (P.S.D.), membru al alianței U.S.L.; că aceste materiale induc în eroare electoratul prin alăturarea numelui unui candidat independent cu denumirea prescurtată a unui partid, care nu l-a propus drept candidat în alegeri; că U.S.L. are propus drept candidat unic pe   d-nul Bîgiu Marian Cristinel la alegerile locale din 2012; că sigla U.S.L reprezintă combinația dintre semnul electoral al P.S.D. și semnul A.C.D.; că folosirea unei părți din semnul electoral U.S.L. nu este legală și nici deontologică; că un candidat independent nu are dreptul să folosească simboluri electorale; că sintagma ”susținut de PSD” contravine cu esența naturii de candidat independent; că, în acest sens, s-a pronunțat și BEC la alegerile anterioare, exemplificând cu Hotărârile nr. 3/04.11.2010 și 2/22.09.2008.

     Candidatul independent la funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, d-nul Mocanu Victor, a formulat întâmpinare, înregistrată sub nr. 108/12.05.2012, prin care a arătat: că această contestație, asumată de USL, este semnată numai de unul dintre cei trei lideri locali ai organizațiilor județene ale partidelor care alcătuiesc alianța la nivel național; că, la nivelul județului Buzău, U.S.L. are candidați proprii numai la Consiliul Local Municipal Buzău, CJ Buzău, pentru funcția de primar al municipiului Buzău și în alte 2 circumscripții comunale din județ; că P.S.D. a făcut cunoscut în mod public că va susține candidatul independent Mocanu Victor; că organizația județeană P.S.D. nu își asumă această contestație; că semnul electoral al P.S.D. apare numai în dreptul candidatului propriu al P.S.D. la funcția de primar al unei localități, în timp ce, în dreptul candidatului indepedent Mocanu Victor, apare înscrisă sintagma ”susținut de PSD”; că P.S.D. nu a contestat materialele electorale, iar pe buletinul de vot candidatul independent nu va fi înscris cu sigla P.S.D. și alegătorii își vor exercita în deplină cunoștință dreptul de vot; că H. BEC nr. 2/2008 și 3/2010 sunt inaplicabile pentru că P.S.D. nu l-a propus pe d-nul Mocanu Victor.

    

     „Un candidat independent nu poate avea apartenență politică”

    

     Organizația Județeană Buzău a transmis un punct de vedere, înregistrat sub nr. 109/12.05.2012, prin care a arătat: că această contestație nu este formulată și semnată de toți cei trei copreședinți ai U.S.L., conform protocolului privind activitatea U.S.L.; că prezenta contestație este făcută în mod general, fără a se indica expres prevederile legale încălcate și că din lecturarea Legii nr. 67/2004, nu rezultă vreo încălcare a prevederilor acesteia.

     A fost pus în discuția membrilor BECJ Buzău aspectul referitor la faptul că această contestație nu este formulată și semnată decât de către copreședintele George Scutaru, președinte P.N.L. Buzău, nu și de ceilalți doi copreședinți ai U.S.L., respectiv Boșcodeală Constantin – președinte P.S.D. Buzău și Vlase Gheorghe – președinte P.C. Buzău.

     Cu majoritate de voturi (11 pentru, 3 împotrivă), așa cum rezultă din procesul-verbal de ședință, întocmit cu ocazia soluționării plângerii, Biroul a hotărât că nu este necesară, pentru analizarea plângerii, semnarea acesteia de către toți cei 3 copreședinți ai U.S.L.

     Potrivit art. 77 alin. 1 din Legea nr. 67/2004, Biroul Electoral de Circumscripție Județeană veghează la corecta desfășurare a campaniei electorale în circumscripția în care funcționează, soluționând plângerile ce îi sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic, alianță politică, alianță electorală ori candidat independent de a-și desfășura campania electorală în condițiile prevăzute de lege și cu respectarea deontologiei electorale.

     Din textul anterior enunțat, rezultă că nu este limitată formularea unei plângeri ce vizează desfășurarea campaniei electorale numai de către o anumită persoană. Chiar dacă plângerea este semnată doar de către Scutaru George, unul dintre cei 3 copreședinți ai partidelor care fac parte din alianța U.S.L., acest lucru nu împiedică analizarea acesteia, orice persoană interesată putând sesiza biroul în legătură cu modul de desfășurare a campaniei electorale.

     Referitor la aspectele invocate în conținutul plângerii, membrii Biroului, în urma vizualizării planșelor anexate, au constatat că sunt efectuate următoarele mențiuni: ”susținut de PSD”, este imprimat semnul electoral PSD, candidatul independent Mocanu Victor apare alături de candidații propuși de P.S.D. la funcția de primar în diferite circumscripții comunale.

     Din coroborarea art. 45 alin. 1 și 5 și art. 48 din Legea nr. 67/2004, rezultă că un candidat independent nu poate avea apartenență politică și nu poate candida pe listele propuse de un partid politic.

     Conform art. 77 alin. 1 din Legea nr. 7/2004, campania electorală trebuie să se desfășoare în condițiile prevăzute de lege și cu respectarea deontologiei electorale, aceasta trebuind să servească unui interes general al electoratului, de a primi informații corecte, astfel încât să își poată exercita dreptul la vot în cunoștință de cauză.

     Alăturarea pe același material publicitar a imaginii candidatului independent cu alți candidați propuși de partide politice (în speță P.S.D.), precum și imprimarea semnului electoral al partidului, ar putea crea o confuzie în rândul electoratului.

     În consecință, cu majoritate de voturi (11 pentru, 3 împotrivă), conform art. 40 din Legea nr. 67/2004, Biroul va admite cotestația și, în raport de art. 1 din H. BEC nr. 10/09.04.2012, va dispune interzicerea folosirii oricărui tip de material electoral care conține semnul electoral P.S.D. alăturat candidatului independent Mocanu Victor, precum și acela în care candidatul independent este alături de candidații propuși de PSD în alte circumscripții electorale din județ.

     Pe același temei, se va dispune îndepărtarea materialelor de propagandă de orice tip care au fost deja folosite, obligația de a fi adusă la îndeplinire prezenta hotărâre revenind primarilor, în cel mult 48 de ore de la data comunicării prezentei.

 

     HOTĂRĂȘTE:

     Art. 1. Respinge cererile de constatare a nulității plângerii, formulate de către Organizația Județeană a P.S.D. Buzău și candidatul independent Mocanu Victor.

     Art. 2. Admite plângerea formulată de către Scutaru George, pentru U.S.L.

     Art. 3.Interzice folosirea oricărui tip de material electoral care conține semnul electoral PSD alăturat candidatului independent Mocanu Victor, precum și acela în care candidatul independent este alături de candidații propuși de P.S.D. în alte circumscripții electorale din județ.

     Art. 4. Dispune îndepărtarea materialelor de propagandă de orice tip care au fost deja folosite.

     Art. 5.Primarii au obligația de a aduce la îndeplinire dispoziția privind îndepărtarea materialelor de propagandă electorală în cel mult 48 de ore de la data comunicării prezentei.

     Art. 6. Dispune afișarea unui exemplar din prezenta la sediul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Buzău.

     Art. 7. Dispune publicarea în presă a unui exemplar din hotărâre.

     Art. 8.  Hotărârea poate fi contestată la Biroul Electoral Central.

 

     Victor Mocanu cere Biroului Electoral Central suspendarea și anularea Hotărârii BECJ Buzău nr. 33/12.05.2012

 

      În urma Hotărârii BECJ Buzău nr. 33/12.05.2012, care a admis contestația depusă de Scutaru George, sub titulatura și însemnele de copreședinte al USL, fără acceptul copreședintelui USL Buzău, Constantin Boșcodeală, Victor Mocanu, candidat independent pentru președinția Consiliului Județean Buzău, a solicitat oficial Biroului Electoral Central anularea hotărârii amintite și suspendarea măsurilor luate de BECJ nr. 10 – Buzău.

     Pe cale de excepție, Victor Mocanu a solicitat BEC să constate că actul depus de Scutaru George nu este formulat și semnat de toți copreședinții Uniunii Social-Liberale, în conformitate cu protocolul de funcționare al USL, care stipulează la Cap. 1, Reglementari generale, art. 1.1., Principiile Alianței, pct. 1.1.6.: „În toate situațiile, deciziile Alianței se iau prin consultare și consens” și la pct. 1.1.9.: „Părțile semnatare ale Protocolului sunt PSD și ACD (PNL-PC). Orice referire separată în acest Protocol, cu privire la partide, implică numai acele decizii care urmează a fi adoptate de către forurile statutare de conducere ale acestora, în vederea aplicării Protocolului”. Președintele PSD Buzău, Constantin Boșcodeală, a solicitat, de asemenea, BEC, să constate faptul că utilizarea fără drept a unei calități și a însemnelor unei entități juridice (USL) fără acordul acesteia, constituie infracțiune. Ca urmare a celor arătate mai sus, Victor Mocanu a solicitat pe fond respingerea contestației și anularea Hotărârii nr. 33/12.05.2012 a BECJ Buzău.

     În susținerea contestației, a fost depusă rezoluția Conferinței Județene a PSD din data de 02.04.2012, prin care s-a hotărât în unanimitate susținerea candidaturii la Președinția Consiliului Județean Buzău a domnului Mocanu Victor. Acest fapt este de notorietate la nivel local și național, fiind o situație cu totul specială, dar care nu încalcă nicio normă legală. Prin urmare, în adresa depusă se menționează solicitarea anulării  ca netemeinică și nelegală a Hotărârii nr. 33/12.05.2012 a Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr.10 – Buzău și suspendarea măsurilor luate de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr.10 – Buzău prin Hotărârea nr. 33/12.05.2012, până la soluționarea contestației.