Viceprimarul Ionuț Apostu părăsește Palatul Comunal

Viceprimarul Ionuț Apostu a fost numit luni, prin decizie a premierului Sorin Grindeanu, președinte, cu  rang de secretar de stat, al Administrației Fondului de Mediu, autoritate aflată în subordinea Ministerului Mediului.  

Ionuț Apostu părăsește, astfel, Palatul Comunal, după nici nouă luni de la alegerea sa în funcția de consilier municipal, și, ulterior, prin votul primit în Consiliul Local, pe una dintre cele două funcții de viceprimar ale municipiului.