O serie de acte normative privind anularea unor obligații fiscale a intrat recent în vigoare. Potrivit informațiilor Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați, este vorba despre obligații fiscale principale și accesorii aferente acestora, corespunzătoare perioadei fiscale de până la 1 iulie 2015 și neachitate până la 23 iulie 2015.
Acestea se anulează ca urmare a reconsiderării sau reîncadrării unei activități ca activitate dependentă, a recalificării sumelor reprezentând indemnizația primită pe perioada delegării și detașării de către angajații care și-au desfășurat activitatea în altă țară.
De asemenea, se anulează taxa pe valoarea adăugată pentru veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală, ca urmare a depășirii plafonului și neînregistrării ca plătitor de TVA.
Pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 și 30 iunie 2014, se anulează contribuția la asigurări sociale de sănătate, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, neachitate pînă la data de 23 iulie 2015. Măsura se aplică persoanelor pentru care baza lunară de calcul al acestor contribuțiii este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară.
Totodată, este eliminată obligativitatea plății taxelor extrajudiciare de timbru pentru contribuabilii care solicită eliberarea de certificate, adeverințe sau alte documente Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Pentru persoanele fizice, juridice de drept privat și pentru entitățile fără personalitate juridică nu mai există obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri sau orice alte documente depuse la instituțiile sau autoritățile publice, nici pe alte înscrisuri emise în relația dintre acestea.