Veste bună pentru mulţi buzoieni de pe Valea Slănicului. Unul dintre cele mai importante proiecte, reabilitarea Drumului Judeţean 203K, a trecut de faza licitaţiei, iar lucrările vor începe în scurt timp, la începutul lunii iulie, dacă timp de zece zile nu vor fi înregistrate contestaţii.
Într-o primă fază vor fi realizate lucrări de reabilitare pe tronsonul Mărăcineni – Podu Muncii, Vintilă Vodă, pe o lungime de 37 de kilometri. În schimb, pentru tronsonul Vintilă Vodă – Bisoca există un alt termen.
Proiectul de reabilitare a drumului de interes judeţean 203 K, cel care face legătura Văii Slănicului cu municipiul reşedinţă de judeţ prin punctul Pod Mărăcineni, este în aşteptare de nouă ani, lucrările fiind amânate de la an la an din motive birocratice.
Tot în acest an ar putea fi modernizat şi drumul judeţean 204C, pe tronsonul Bisoca- Săruleşti-Vintilă Vodă, un drum important pentru dezvoltarea turismului în zona de munte a judeţului, care nu a mai fost reabilitat complet de aproape 50 de ani.
În acest an, nu mai puţin de 115 kilometri de drumuri administrate de Consiliul Judeţean vor beneficia de modernizare sau refacerea covorului asfaltic.