De la 6 luni, la prima emisiune! Este vorba despre micuța Măriuca Mladin, fiica solistei Ana Sorela Mladin, care zilele trecute a avut parte de prima ei invitație într-o emisiune, alături de soliști
de marcă, la un post de profil. A ascultat liniștită toate piesele interpretate, a gângurit și, la final, a fost cărată din brațe în brațe, pentru că toți invitații au dorit imortalizarea cu cea mai mică vedetă de pe platou.
„Am mai primit invitații și lunile trecute, dar nu am avut până acum curajul să ies cu micuța așa departe, să plec cu ea, și mai ales într-o emisiune. A vent această ocazie, am onorat-o și în plus, cu Măriuca la pachet. A stat cuminte, a ascultat toate piesele, a savurat momentele emisiunii și, la final, a fost delciul serii. A stat la poze, la toată lumea și pot spune că
i-a plăcut prima experiență în fața camerelor, a savurat-o din plin”, a spus mămica fericită.
Solista a mai declarat că i-a ajuns perioada de acomodare de aproape un an cât a stat departe de scenă, pe ultimele luni de sarcină și primele 6 luni din viața Măriucăi, dar nu regretă pauza sub nicio formă.
„Mi-a fost și greu și ușor, dar ne-am făcut mari acum, putem merge împreună oriunde și mă bucur că e liniștită la filmare și că îi place în fața camerelor. A cântat și ea, cânta și când mă aude pe mine, îi plac mai ales hăulitele gorjencelor și mă bucur că am <spart> gheața, cum se spune, împreună”, a mai declarat Sorela Mladin.
Emisiunea la care a luat parte solista a fost una de colecție, în care solista de muzică populară Maria Cimpoiașu și-a invitat toate prietenele dragi de scenă. „Și de dragul Mariei recunosc că am acceptat invitația, pentru că o cunosc din alte emisiuni de profil și am legat o prietenie dragă, unde simpatia este reciprocă. Și când mi-a spus despre ediția aniversară, m-am pregătit special, chiar am apelat și o schimbare de look, ca să fie o apariție de top. Am cântat și cele mai dragi piese mie, <2 vorbe, 3 minciuni> și <Inima face ce-i place>, potrivite pentru reîntoarcerea pe micile ecrane”, a mai completat Ana Sorela Mladin.
În paralel cu emisiunile, solista a promis că va apărea și la serbările câmpenești, toată vara, ca să capete un bronz frumos, și ea și Măriuca. „Vom merge, dar treptat, și în aer liber, să petrecem în weekend. Am fost pe la Călărași, pe la București și sper să ajung și la buzoienii mei de suflet, cu piesele noului album”, a încheiat Ana Sorela.