Vechile centrale termice râmnicene, scoase la vânzare

Consilierii râmniceni vor decide, în şedinţa de la sfârşitul acestei luni, care va fi soarta imobilelor – construcţii şi terenuri aferente – în care au funcţionat centralele termice de pe raza municipiului. Astfel, unul dintre proiectele de hotărâre importante pe care le vor discuta consilierii râmniceni în şedinţa ordinară de la sfârşitul acestei luni se referă la vânzarea prin licitaţie publică cu strigare imobilelor în care au funcţionat fostele centrale termice aflate în domeniul privat al munici­piului Râmnicu Sărat.

Respectivele imobile sunt situate chiar în municipiul râmnicean, respectiv CT 1 pe strada Principele  Ferdinand, CT 2 pe strada Braşoveni,  CT 601 pe strada Toamnei Dig, CT 802 şi CT 810 în cartierul Balta Albă şi CT 803 în cartierul Costieni .

Preţurile minime de pornire la licitaţia publică pentru construcţii variază între 130.000 şi 162.000 lei, iar pentru terenul aferent fiecărei construcţii, între 33.000 lei şi 90.000 lei, cele mai scumpe fiind cele situate în centrul municipiului.