Alexandru GAIȚĂ
Județele Țării Românești apar documentar la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui următor. Cel mai vechi a fost Jaleșul atestat documentar la 3 octombrie 1385. Gorjul (Jiul de Sus) apare la 1497, Doljiul (Jiul de Jos) la 1534, Mehedințiul la 1483, Vâlcea la 1392, Săcuienii, Buzăul și Brăila la 1481, Prahova la 1482, Ilfov la 1482, dispărutul Pădureț la 1498 etc. Un bonus oculus, vis-a-vis de semnificația numelor, vedea că Prahova = prăfuita, Ialomița = stearpa, Dâmbovița = valea cu stejari, Vâlcea = țara lupilor sau pentru partea dintre Prut și Nistru, Soroca = coțofană.
Funcționari pentru un an, după ce cumpărau funcțiile
În preajma lui 1740 se va ajunge și la examinarea problemei administrației în cadrul reformelor lui Constantin Mavrocordat. Acesta va pune în fruntea județelor doi ispravnici care aveau în subordine slujitorii (ostașii) din căpitănii dincolo de atribuțiile acestora în plan administrativ, fiscal sau judecătoresc. În 1743 se ajungea la înființarea de plase și plaiuri diriguite de zapcii și de vătafi, ultimii în zonele de deal și munte. Aceștia aveau îndatoriri legate de perceperea birurilor, asigurarea liniștii publice și a actului de administrație. Deși minor, numărul de funcționari părea a fi supradimensionat raportat la populația vremii la care se poate adăuga aspectul venalității multora mai ales că ocupau funcțiile pe timp de un an după ce, în prealabil, le cumpăraseră de la superiorii lor.
Din păcate arhiva de la Buzău nu deține documente din această perioadă ea suferind, dea lungul timpului, o serie de hemoragii arhivistice datorate vitregiilor istoriei. Totuși introducerea salarizării funcționarilor nu a dus automat la desființarea havaeturilor (venit adiacent) și a răsurilor (procentele adiționale). De acum la nivelul județelor apăreau trei condici – una pentru procesele derulate, una pentru problemele administrative și alta pentru corespondența cu centrul. Măsura luată se dorea a fi un control mai riguros asupra administrației locale, dar după domnia lui Mavrocordat se va reveni la vechile forme.
Apariția prețurilor sub ocuparea austriecilor
În 1761 se ajungea, poate mai mult din rațiuni financiare, la împărțirea Munteniei în țara de Sus și țara de Jos situație ce va fi valabilă până la Regulamentele Organice.
Prețurile apar odată cu ocuparea Olteniei de către austrieci (1718-1739). Ele vor suferi o serie de modificări legate de întindere sau denumire. În fond ele fuseseră reținute din debutul secolului al XVIII-lea vătafii având atribuții judecătorești, militare și administrative. Numiți la început de ispravnici și confirmați de Vornicia din Lăuntru sub Alexandru Ipsilanti vor ajunge să fie numiți de către domnitor. Sub-ocârmuitorul avea ca îndatoriri supravegherea activității vătafilor de sate care erau obligați ca bisăptămânal să fie prezenți la sediul sub-ocârmuirii pentru a raporta sau pentru a primi instrucțiuni. In atribuțiile subocârmuitorilor intrau și judecarea unor pricini mărunte sau de ordin administrativ când se impuneau luarea unor măsuri față de funcționari abuzivi. Ordinea publică, citarea părților în procese de amploare erau alte aspecte din activitatea acestuia. Subocârmuitorii avea un salariu de 15 lei vechi pe lună, casierul (sameșul) o sută de lei.
O pată grea va apăsa pe funcționarii de sub Caragea Vodă astfel că multă vreme sintagma ,,fură ca în vremea lui Caragea” va fi invocată în situațiile de abuz. În anaforaua din 3 august 1814 întregul Divan arăta ,,cum sameșii, polcovnicii, vătașii de plai, căpitani și zapcii, găsind vreme cu prilej ca să dobândească moșii, acareturi și altele asemenea, cu multe nedrepte mijloace încărcând și năpăstuind pe săracii locuitori le-au hrăpit moșiile în nume de cumpărătoare, după cu s-a și dovedit”.
Funcția de prefect apare în 1864
Ocârmuitorii de județe apar la 1831 numiți pe trei ani și aflați în subordinea ministerului din Lăuntru. Situația va dura până la 11 ianuarie 1864 când se va ajunge la forma de prefect numit prin decret domnesc.
Conform art. 353 din Regulamentul Organic, aprobat la 1/13 iulie 1831 în Muntenia, se alegeau subocârmuitorii de plase și plaiuri de către proprietarii de moșii și de ispravnici. Candidații urmau a fi numai doi aleși urmând ca ulterior domnitorul să decidă. Se specifica că ,,subocârmuitorii de plăși vor fi aleși pe o curgere de trei ani”. În vara lui 1830 se constituiau comisii județene formate din șase „obraze” care trebuiau să desemneze câte doi candidați pentru o plasă sau un plai. În țară au fost cazuri în care negăsindu-se candidați la o plasă sau un plai s-a optat pentru unul din candidații respinși.
Atribuțiile subocârmuitorilor erau stabilite prin art. 354. Conform acestuia ei aveau datoria de a apăra locuitorii de diferite pericole pornind de la tâlhării la epidemii, epizootii etc. Articolul următor se referea la obligațiile ce reveneau reședințelor de subocârmuri începând de la locuința funcționarului și până la sediul structurii administrative. Se va remarca apetența pentru funcții în administrație și a unor reprezentanți din categorii sociale inferioare boierimii numărul de dregătorii în perioada Regulamentară sporind la 175. Un merit al Regulamentelor Organice a fost și acela al transformării dregătorilor în funcționari publici care depuneau un jurământ de ,,sârguință, credință și curățenie” în exercitarea atribuțiilor. Funcțiile publice deveneau de acum permanente apărând și principiul interesului public superior celui particular.
Stricta ierarhizare, comunicarea între funcționari numai în scris și păstrarea documentelor în arhive a fost un pas înainte spre modernizarea sistemului administrativ.
În Catagrafia obștească de la 1831 județul Buzău figura cu trei plăși – Câmpului, Sărății, Slănic – și două plaiuri, Pârscov și cel Despre Buzău. Plasa Câmpul avea în componență 37 de sate cu 2.522 familii, plasa Sărății 22-3.001, plasa Slănic 26-2.514, plaiul de Peste Buzău 32-2.000 și plaiul Pârscov 32-3.176.