Liberalii exclud o colaborare cu Partidul Mișcarea Populară și cu fostul președinte Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Buzău, co-preşedintele PNL Vasile Blaga. Acesta a spus, la o conferință de presă, că „deşi în politică nu trebuie să spui niciodată «niciodată»”, când vine vorba despre o asemenea colaborare, răspunsul său este „categoric «nu»”.
„Deşi în politică nu trebuie să spui niciodată «niciodată», aici răspunsul e categoric «nu», când vine vorba de o colaborare cu PMP şi Traian Băsescu. În campania electorală, noi, după ce democratic l-am desemnat pe Klaus Iohannis candidat, îmi aduc aminte clar cum a spus domnul preşedinte, pentru că eu aşa îi voi spune cât voi trăi, pentru că mi-a fost preşedinte de partid şi preşedintele de ţării: «Vasile, puteai să găseşti pe cineva mai bun». Probabil pe Ponta”, a spus Vasile Blaga la o conferinţă de presă susţinută alături de Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu.
Vasile Blaga a adăugat că este exclusă o eventuală colaborare cu Băsescu şi pentru că acesta, împreună cu Victor Ponta, ar fi încercat în campania electorală pentru prezidenţiale să îl scoată din cursă pe candidatul PNL, Klaus Iohannis: „În precampanie şi campanie au încercat şi au reuşit la un moment dat să scoată din joc candidatul PNL – puterea Ponta, opoziţia Traian Băsescu. Toţi cei care se ocupau de campanie atunci şi-au dat seama că se întâmplă ceva. Am venit cu o campanie în forţă şi am rezolvat această problemă. Domnul Băsescu, dacă îşi face mari gânduri cu oameni care vor merge cu el la PMP din vechiul partid, se înşală”, a mai spus co-președintele PNL Vasile Blaga.