Acţiunile Vae Apcarom Buzău au înregistrat o creştere semnificativă în ultimele cinci luni, plasând compania pe locul 3 într-un top al companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Producătorul de material rulant a distribuit acţionarilor profitul din 2010, precum şi o parte din rezervele constituite din profiturile anilor precedenţi. Compania nu a acordat dividende pentru anul 2009, iar în anul 2008 propunerea de dividend a Consiliului de Administraţie a fost respinsă de către acţionari. Astfel, valoarea dividendului brut a urcat la circa 30 la sută din preţul acţiunilor de la începutul anului. Adăugând la asta o creştere a preţului acţiunilor de 20 la sută, rezultă un câştig total de peste 50 la sută pentru investitori.

Acţiunile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), cea mai mare companie industrială de stat, au fost de departe cel mai profitabil plasament de pe Bursă în ultimele cinci luni, înregistrând o creştere de 466 la sută. Pe locul secund în topul creşterilor la Bursă în ultimele cinci luni se situează producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş Târgu Mureş. Creşterea valorii acţiunilor a adus investitorilor un câştig de 70 la sută. În cazul Azomureş, evoluţia a fost susţinută de profitul record raportat în 2010 (153 milioane de lei la afaceri de 1,2 miliarde de lei).
Grupul Voestalpine controlează Apcarom prin intermediul companiei VAE GMBH din Austria, aceasta deţinând 92,32 la sută din capital.