Un nou scandal la vârf s-a iscat între liberali și social-democrați, după ce liderul PNL Crin Antonescu a susținut că premierul Ponta l-a amenințat cu pușcăria
pe deputaților PNL de Buzău George Scutaru. Informația a fost confirmată de liderul PNL din Camera Deputaților, George Scutaru, potrivit căruia premierul l-a amenințat în Parlament în ședința din 24 martie, când i-a spus ,,vezi că poate te luăm noi cu duba”. Neavând niciun motiv să nu-i dăm crezare deputatului George Scutaru – care, ca fost jurnalist, chiar dacă acum beneficiază de imunitate parlamentară, știe foarte bine până unde pot merge acest gen de declarații -, nu putem spune decât că este de mirare reacția lui Victor Ponta la adresa sa, având în vedere că, la Buzău, acolo unde deputatul buzoian conduce organizația liberală, ,,USL trăiește” cu adevărat.
„Pe 22 martie a fost la Brăila o lansare regională a europarlamentarilor PNL. Cu această ocazie am avut un discurs unde am afirmat, printre altele, că
s-a trecut de la capitalismul de cumetrie din vremea lui Iliescu la social-democrația de dubă, acum, pe vremea lui Victor Ponta, și că duba a devenit unitatea de măsură a eficienței guvernării, mulți baroni locali având probleme cu justiția, deoarece confundă bugetul țării cu propriul buzunar”, afirmă Scutaru că este declarația care l-a iritat pe premier.
La două zile după această declarație, la finalul dezbaterii din Camera Deputaților, unde s-a discutat despre reducerea CAS cu cinci puncte procentuale și scutirea pe profitul reinvestit, premierul Ponta l-ar fi amenințat pe Scutaru. „La final, m-am dus către premier cu textul acestei declarații, am văzut că unele televiziuni au dat niște imagini, dar erau de la a doua discuție, prima a avut loc chiar când am părăsit tribuna. Lângă premierul se afla ministrul de Finanțe, moment în care premierul a luat hârtia și a spus bun asta o lăsăm la o parte, văd că te-ai specializat în dube, vezi că poate te luăm noi cu duba. Am rămas stupefiat de această atitudine a premierului, mai ales că a spus-o pe un ton foarte apăsat, se vedea că era foarte
iritat, sfătuindu-mă săîmi văd de alte lucruri. Am revenit în bancă, lângă mine era Eugen Nicolăescu care și-a dat seama că am avut o altercație cu premierul”, a povestit Scutaru versiunea sa asupra incidentului din Camera Deputaților.
El susține că a mai avut o contră verbală cu premierul și la finalul ședinței: „Am mai avut o altercație cu premierul și am cerut precizări pe ideea că inacceptabil un asemenea comportament. Discuția a continuat într-o manieră absolut penibilă, am văzut că după aceea pe niște site-uri în care PSD-ul are un grad de control s-a prezentat discuția ca fiind <tu vorbești de pușcărie, dar vezi căși voi îi aveți pe ai voștri, deci ar fi mai bine să o lași>”, a declarat Scutaru.
Deputatul de Buzău a ținut să precizeze că nu a dorit să facă publică această amenințare a premierului Ponta, deoarece nu are cum să dovedească cele spuse. „Nu am ieșit atunci, dintr-un lucru foarte simplu, dacă eram a doua puneam să merg cu un coleg care să-mi fie martor. M-am uitat pe imagini, la prima discuție că el m-a abordat, nu eu l-am abordat pe premier, nu eram decât eu cu el și doamna ministru, la a doua discuție s-a nimerit să fiu înconjurat de pesediști. Am văzut reacția unui coleg de la PSD care a apărut și a spus că premierul nu m-a amenințat, că mi-a spus că nu e bine să se adreseze cu un asemenea ton și să sugerăm cu pușcăriile unora altora. Mi-am dat seama că nu am niciun martor, era cuvântul meu în fața cuvântului a zece pesediști. Dacă ieșeam toți se jurau pe roșu că nu așa a fost și domnul Ponta nu l-a atins cu nicio floare”, a subliniat liderul grupului PNL diin Camera Deputaților. Potrivit acestuia, mai mulți pesediști i-au transmis că premierul a avut „o explozie de furie și căeste foarte supărat pe el”.
|ntrebat de ce face afirmații după atâta timp dacă nu le poate proba, deputatul Scutaru a replicat. „Scuzați-mă, ce ar fi fost să mă duc săîl înregistrez cu telefonul , săîl provoc?”: „Eu m-am dus să discut cu Ponta, nu m-am uitat stânga dreapta cine este lângă mine. Dacă aveam ceva în cap luam și eu doi de la noi martori și ar fi fost cuvântul unui pesedist contra cuvântului unui alt liberal. Mai era Miron Mitrea care a ieșit împreună cu premierul și deputatul Tudose. Eu am fost înconjurat numai de pesediști”, a susținut Scutaru.
Pe Ponta una-l întrebi, alta-ți răspunde!
Premierul Victor Ponta a evitat să spună ce s-a întâmplat în Parlament și dacă l-a amenințat cu duba pe liderul PNL din Camera Deputaților, George Scutaru, limitându-se să spună că pozițiile domnului Antonescu sunt o surpriză pentru el: „Un singur comentariu o să fac. Nu mă pot încă obișnui cu faptul că domnul Antonescu merge la domnul Turcescu, eu sunt unul din cei 7,4 milioane de români care am votat în 2012 ca domnul Băsescu să fie demis și atunci domnul Turcescu spunea că trebuie să fim în închisoare toți cei 7,4 milioane. Nu mă pot obișnui cu domnul Antonescu schimbând locurile cu domnul Băsescu la Turcescu la emisiune și folosind același limbaj”, a fost replica lui Ponta la acuzele aduse de Crin Antonescu și George Scutaru.