USL, încă vie și nevătămată la Buzău / Boșcodeală despre alianța PSD+PP-DD: ,,Una este la televizor, la Centru, și alta se întâmplă în județe“

Noile alianțe perfectate la centru, PNL-PDL, pe de o parte, și PSD+PP-DD, de cealaltă, nu par a fi pe placul șefilor locali ai liberalilor, social-democraților și ai partidului lui Dan Diaconescu.

Cel puțin așa rezultă din declarațiile pe care Eduard Dumitrașcu și Constantin Boșcodeală le-au dat ieri, la finalul ședințelor extraordinare de Consiliu Județean, respectiv Consiliu Local Municipal. În ceea ce-i privește pe aleșii liberali, aceștia întârzie demararea discuțiilor cu reprezentanții democrat-liberali, observându-se, în schimb, faptul că în discursurile social-democratului Boșcodeală și al liberalului Bîgiu apare obsedant aceeași sintagmă, cea privind ,,alianța în folosul cetățenilor” sau ,,pentru comunitate”.

Eduard Dumitrașcu, lider PP-DD Buzău: ,,Nu știu cum va funcționa alianța la nivelul țării, dar la Buzău o să vă distrați. Va fi destul de greu de conceput ca eu să stau alături de domnul Boșcodeală. Eu nu doresc niciun post, dar va fi destul de greu să mă vedeți pe mine lângă domnul Boșcodeală. Lângă domnul Bîgiu cu atât mai puțin. Dacă va exista o astfel de înțelegere și PP-DD-ului îi va reveni un post de viceprimar, cu siguranță unul dintre consilierii noștri va lua această funcție. Aici vorbim despre algoritmul politic, asta nu înseamnă să mă vedeți pe mine lângă domnul Boșcodeală”.

Constantin Boșcodeală, lider PSD Buzău: ,,Sub nicio formă (nu va exista alianță cu PP-DD, n.r.); nu știu de unde apar informațiile, pentru că în Consiliul Local s-a format o alianță care este în folosul cetățenilor. Nu cred că poate exista o altfel de alianță decât cea de majoritate, deși astăzi am observat că în alianța noastră a intrat și PDL, care a înțeles necesitatea vânzării pachetului de acțiuni (…) Una este la televizor la Centru și alta este ceea ce se întâmplă în județe (…) Nu cred că se va întâmpla nimic deosebit în perioada următoare, cred că nici la Consiliul Județean, sincer să fiu nu prea văd cum Partidul Național Liberal de ieri se aliază dintr-o dată cu cei care au scăzut pensiile buzoienilor, cu cei care au scăzut salariile buzoienilor, cu cei care nu au făcut nimic atâta amar de ani, cât a fost Băsescu și camarila lui la putere. Nu am avut nicio discuție cu PP-DD și, probabil, nici nu o să am. Niciodată nu am discutat cu PNL pe tema colaborării, am discutat numai pe proiecte”.

Președintele Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, nu a fost prezent, ieri, la ședința extraordinară, însă este știut că, la Buzău, încă se votează în formula ,,USL trăiește“, fapt întărit și de liderul interimar al organizației județene a PDL, Raul Florescu: ,,Până în acest moment nu s-a discutat nimic la nivelul județului Buzău, probabil că dânșii sunt ocupați; am înțeles că și președintele Consiliului Jude­țean este ocupat, este pe la București. În momentul în care se vor hotărî, noi suntem deschiși. Cei de la PP-DD nu au semnat deocamdată niciun protocol, probabil că îl vor semna sau nu. Nu ne va afecta în niciun fel, probabil că la Consiliul Local Buzău majoritatea va fi făcută cu PP-DD și PSD, nu știu cum se vor apropia ciocoii de PP-DD-iști sau invers, iar în Consiliul Județean, vom vedea”.