UPDATE Un bărbat de 37 de ani din Smeeni, acuzat că și-a violat fiica de 14 ani. Individul, care mai are trei copii, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Un bărbat de 37 de ani din satul Albești, comuna Smeeni, a fost reţinut de poliţiştii buzoieni, fiind acuzat de viol şi relaţii incestuoase cu propria fiică. Miercuri, el a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă și o poate contesta.

Fapta a ieşit la iveală chiar la priveghiul propriului frate, decedat în urmă cu câteva zile, după ce fiul de 13 ani al bărbatului i-a povestit unei verișoare că tatăl său i-ar fi violat sora mai mare, de 14 ani. De față cu rudele și vecinii, femeia nu a suportat grozăvia și l-a acuzat public pe unchiul său. Așa s-a pornit un scandal monstru iar tânăra, de 20 și ceva de ani, a sunat la 112 și a chemat poliția. Ajunși la fața locului pentru aplanarea conflictului, polițiștii au aflat că, de fapt, au de-a face cu o faptă penală gravă și l-au săltat pe bărbat. După audierile preliminare acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de corupere sexuală a unui minor și viol, iar mâine acesta ar putea fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele cu propunere de arestare preventivă. Copila de 14 ani a fost dusă astăzi la serviciul de medicină legală pentru a fi examinată de către un medic. Cazul a intrat şi în atenţia DGASPC Buzău. Bărbatul, Costel Bașnov, acuzat de incest şi viol mai are acasă încă trei copii, pe lângă fata de 14 ani, trăind în concubinaj cu mama acestora, în vârstă de 32 de ani.