UPDATE Scandal între doi romi și doi agenți de pază într-o agenție de pariuri din Micro XIV, după o șicanare în trafic

Doi agenți de pază de la o firmă cunoscută au fost implicați sămbătă noapte într-o altercație cu doi indivizi de etnie romă cu care se șicanaseră în trafic cu puțin timp înainte. Scandalul ar fi degenerat după ce aceștia au dat ochii cu agenții de pază într-o casă de pariuri din cartierul Micro XIV unde cei doi indivizi, obișnuiesc să joace la aparate. Polițiștii, alertați de agenții de pază, s-au mobilizat în număr mare la fața locului unde, după ce i-au identificat pe cei doi scandalagii, doi tineri de etnie romă, de 27 și 33 de ani de, pe strada Gogu Vigatus, au stabilit și sursa scandalului. Scandalul ar fi pornit, potrivit anchetatorilor, după ce agenții de pază s-ar fi șicanat în trafic cu cei doi tineri de etnie romă. S-a întâmplat în jurul orei 21,00, când primii, aflați în misiune, nu ar fi acordat prioritate de trecere pe bulevardul Stadionului mașinii în care se aflau cei doi indivizi. Aceștia ar fi urmărit o perioadă mașina de intervenție prin oraș, dar, la un moment dat au renunțat și s-ar fi retras în agenția de pariuri din cartierul Micro. În jurul orei 22,30, agenții de pază au intrat în agenția de pariuri iar cei doi indivizi, de 26 și 33 de ani, care i-au recunoscut pe agenți, au început să le adreseze injurii. Agenții de pază i-ar fi poftit afară pe motiv că tulbură liniștea publică, însă unul dintre tineri a mers la mașină și ar fi scos din portbagaj un obiect care semăna cu o sabie. Unul dintre agenți ar fi scos și un spray lacrimogen ceea ce i-a făcut pe scandalagii să se retragă. Când au auzit că vine Poliția, cei doi au dispărut la imediat cu autoturismul cu care veniseră. Oamenii legii i-au căutat azi-noapte la domiciliu însă nu i-au găsit. Duminică dimineață au fost interceptați și conduși la audieri împreună cu cei doi agenți de pază implicați în altercație. Din primele informații, obiectul scos din mașină de unul dintre indivizii scandalagii ar fi un cuțit. Anchetatorii ar fi stabilit că între cei patru nu ar fi avut loc contact fizic. Polițiștii spun că tinerii de etnie romă nu sunt periculoși. 

În urma audierilor, tânărul de etnie romă de 27 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pentru amenințare, iar luni va fi prezentat la Parchet pentru stabilirea măsurilor care se impun. Cercetările în dosar se desfășoară, în continuare, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.