Trei drumuri naționale închise și cursuri suspendate în 33 de școli

UPDATE 3: La această oră, în tot județul Buzău, au fost închise 33 de școli în zona de câmpie. Este posibil, în funcție de evoluția vremii, să fie închise și alte instituții de învățământ. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, pe lista școlilor închise se află și Colegiul „C. Nenițescu” din municipiu, din cauza numărului mare de elevi navetiști care nu au putut ajunge la cursuri. Iată lista completă cu unitățile de învățământ închise: Şcoala Gimnazială Amaru, Şcoala Gimnazială Balta Albă, Şcoala Gimnazială Bălăceanu, Şcoala Gimnazială Blăjani, Şcoala Gimnazială Boldu, Şcoala Gimnazială Brădeanu, Şcoala Gimnazială Breaza, Şcoala Gimnazială C.A.Rosetti, Şcoala Gimnazială Cilibia, Şcoala Gimnazială Costeşti, Şcoala Gimnazială Gălbinaşi, Şcoala Gimnazială Gherăseni, Şcoala Gimnazială Glodeanu Siliştea, Şcoala Gimnazială Glodeanu Sărat, Şcoala Gimnazială Florica, Şcoala Gimnazială Largu, Şcoala Gimnazială Luciu, Şcoala Gimnazială Maxenu, Şcoala Gimnazială Mihăileşti, Şcoala Gimnazială Movila Banului, Şcoala Gimnazială nr.2 Padina, Şcoala Gimnazială Costomiru, com. Pardosi, Şcoala Gimnazială Puieşti, Şcoala Gimnazială “ Gheorghe Hariton” Săhăteni – Găgeni şi Vintileanca, Şcoala Gimnazială “ Nicolae Efrimescu”Săgeata, Şcoala Gimnazială Scutelnici, Şcoala Gimnazială Smeeni, Şcoala Gimnazială Vîlcelele, Liceul Tehnologic Ruşeţu, Liceul Teoretic Pogoanele, Liceul Tehnologic “ Costin Neniţescu” Buzău, Liceul Tehnologic Agricol Smeeni, Şcoala Gimnazială Mărgăriteşti

UPDATE 2: DN 22 a fost închis între Rm. Sărat și limita cu județul Brăila.

UPDATE 1 : Se circulă cu dificultate și pe DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila din cauza viscolului și a vizibilității scăzute. La ieșirea din orașul Râmnicu Sărat, dar și la intersecțiile cu drumurile județene s-au instituit filtre ale Poliției Rutiere. Șoferii sunt opriți, iar accesul și deplasarea pe DN 22 se fac doar în coloană, cu antemergător.

 

Din cauza viscolului și a lipsei de vizibilitate, autoritățile județului au luat miercuri dimineață decizia de a închide două tronsoane de drum național. De la ora 7.00 este închis DN2 E 85 Buzău – Urziceni, și, tot în această dimineață a fost închis drumul spre Slobozia, DN2 C, Costești – limita cu județul Ialomița.

Deocamdată, spre Bucureşti se mai poate circula doar pe DN 1B Buzău – Ploieşti – Bucureşti.

În funcţie de evoluţia situaţiei, ar putea fi închise circulaţiei rutiere şi alte drumuri, transmite Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. 

Şapte judele din sudul ţării se vor afla de miercuri dimineaţa, de la ora 6:00, până miercuri seara, la ora 20:00, sub Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, potrivit unei atenţionări emise marți de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Judeţele avertizate de meteorologi sunt: Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea.