UPDATE Bărbatul din Căpățânești care a amenințat că-și dă foc a fost imobilizat și va fi internat la Spitalul de Psihiatrie de la Săpoca

UPDATE Bărbatul a fost imobilizat în urmă cu puțin timp de polițiști și scos din casă. El va fi internat la Spitalul de Psihiatrie Săpoca. 

Un bărbat din Căpățânești amenință cu sinuciderea. Nu se știe exact din ce motiv vrea să-și pună capăt zilelor. Tânărul, care se pare este băut, are aproximativ 34 de ani și s-a baricadat cu două butelii de gaz în imobilul în care locuiește.

Bărbatul, care este căsătorit și are o fiică de 14 ani, a muncit în ultimii doi ani în străinătate ca măcelar, iar cu toți banii câștigați afară și-ar fi construit o casă în curtea socrilor. De sărbători s-a întors acasă și ar fi aflat de prin sat că soția l-ar înșela. Aseară ar fi dat un chef. Se pare că neînțelegerile cu soția care l-a amenințat că-l părăsește este motivul tentativei de suicid. În acest moment soția este plecată în oraș. El spune că se aruncă în aer dacă femeia nu se întoarce acasă.

La fața locului se află atât pompieri cât și polițiști care poartă negocieri cu bărbatul. 

Vom reveni cu amănunte.