UPDATE: Arest la domiciliu pentru patronul NanoNet, acuzat de tentativă de omor

UPDATE: Toader va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia aparține judecătorului de la Tribunalul Buzău care a respins cererea procurorilor privind arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Decizia poate fi contestată.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au cerut judecătorilor, vineri seară, arestarea preventivă pentru 30 de zile a administratorului NanoNet, Denis Toader, sub acuzația de tentativă de omor, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus la data de 29.01.2016, punerea în mișcare a acțiunii penale impotriva inculpatului T.D.D., pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Din cercetările efectuate și probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul, administrator al firmei S.C. NANONET S.R.L., în ziua de 28.01.2016, în urma unor discuții contradictorii cu reprezentanți ai A.I.S.E. Buzău, privind demontarea cablurilor și amplificatorilor societății sus-amintite, care erau montate pe stâlpii de electricitate, după ce inițial a incercat să îi împiedice pe angajații ELECTRICA să ducă la bun sfârșit activitatea de demontare, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, deplasându-se pe raza comunei Gherăseni, județul Buzău, a lovit-o intenționat pe persoana vătămată A.D. din spate. Ulterior, inculpatul a coborât de la volan, i-a aplicat persoanei vătămate un pumn în zona ochiului drept, după care a incercat să agreseze și alte 2 persoane – martori în cauză, cerându-le imperativ să nu mai continue operațiunea. Persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Buzău, a fost examinată de medicul legist, care a concluzionat că prezintă leziuni, care necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul T.D.D. a fost reținut pentru 24 de ore. Având în vedere că probatoriul administrat în cauză atestă intenția inculpatului de a accidenta persoana vătămată, implicit de a-i suprima viața, fapta fiind încadrată ca tentativă de omor, cu impact în rândul comunității locale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a formulat propunerea de a se lua măsura arestării preventive față de autorul faptei, dosarul fiind înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Buzău„, se precizează în comunicat.

În cauză cercetările continuă, urmând ca după finalizarea anchetei să fie furnizate date suplimentare. „Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție„, se mai precizează în comunicatul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Buzău.