Unul dintre cei trei profesori buzoieni de nota 10 a rămas fără catedră de titular

Au început ședințele publi­ce de repartizare a posturilor din învățământul buzoian. După ce vineri a avut loc la Liceul
 Pedagogic repartizarea catedrelor titularizabile pentru concurenții care au obținut note peste 7 la examenul de  titu­larizare, ieri, a urmat o nouă ședință destinată profesorilor cu note peste 5, care au la dispoziție posturi de suplinitor.
În ședința de vineri au fost puse la bătaie peste 60 de posturi titularizabile, la ședință participând peste  200 de candidați. Din cauza numărului mic de posturi titularizabile, anul acesta mai mulți profesori cu note peste 9 la examen vor trebui să se mulțumească cu posturi de suplinitor. 
Este și cazul celor trei cadre didactice buzoiene care au luat nota 10 la titularizare: Cristina Elena Husu, Tatiana Neagoe și Daniela Periclie. Pentru că toate trei sunt educatoare și pentru că anul acesta au fost disponibile în județ doar două catedre titula­rizabile de educatoare, buzoianca Tatiana Neagoe a rămas pe dinafară, mulțumin­du-se cu un post de suplinitor. Tot la capitolul situații deosebite sunt enumerați doi candidați care au renunțat la șan­sa de a se titulariza ne­mulțumiți probabil de ofertă.