Universitatea de Vară „Închisoarea Tăcerii – Lecţia Comunismului” începe pe 25 august

Salariaţii Administraţiei Domeniului Public finalizează în aceste zile salubrizarea curţii fostei închisori comunisteb

Autorităţile locale râmni­cene au demarat, săptămâna trecută, o amplă acţiune de curăţenie în curtea fostului penitenciar din municipiu pentru a pregăti desfăşurarea în bune condiţii a cursurilor  celei de-a şaptea ediţii a Universităţii de Vară din acest an, organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Fundaţia Konrad Adenauer, Institutul Naţional al Patrimoniului şi Primăria Râmnicu Sărat.

Pentru că ploile căzute în primele două luni ale verii au  dezvoltat o vegetaţie care, practic, făcea imposibil accesul în curtea închisorii, salariaţii Administraţiei Domeniului Public au lucrat aproape două săptămâni la salubrizarea acesteia, tăind iarba şi arbuştii. În acest moment, se fac ultimele retuşuri, astfel că, la sfârşitul lunii august, curtea şi clădirile fostului peniteniar să fie pregătite să îşi primească oaspeţii. 

Printre invitaţii de  anul acesta  se numără  Andrei Muraru, preşedinte executiv al IICCMER, Alexandru Muraru, director general al  INP, Sven Irmer, director al Fundaţiei Konrad Adenauer, Christian Domnitz, expert la  Autoritatea Responsabilului Federal pentru Documentele Serviciului de Securitate al fostei Republici Democrate Germane, precum şi experţi şi cercetători din cadrul IICCMER, INP, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, numeroşi istorici, jurnalişti, politologi.