Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, a primit ieri un răgaz de trei luni în dosarul ,,Gloria“, în care a fost condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare cu executare. Judecarea apelului declarat atât de inculpat cât și de procurorii DNA la sentința inițială se reia la toamnă, după vacanța judecătorească. Magistrații Curții de Apel Brașov au decis marți să amâne procesul până pe 15 septembrie, dată de la care instanța urmează să readministreze unele probe și să-i audieze pe Boșcodeală și pe martorii din dosar.
Decizia completului de doi judecători care judecă apelul la Brașov îi încurcă însă planurile de rezervă primarului Buzăului care, acum două săptămâni, după Conferința Județeană Extraordinară, declara că, dacă își va rezolva problema cu justiția, nu îi va sta „nimeni în cale“ la alegerile pentru funcția de șef al filialei, programate în toamnă. „Eu sunt nevoit să fac un pas înapoi pentru că s-au ivit problemele cu justiția pe care le știți, însă vreau să vă anunț că, dacă-mi voi rezolva problema până în toamnă, nu-mi va sta nimeni în cale pentru funcția de președinte“, a spus Boșcodeală.
În 10 februarie, Constantin Boșcodeală, primar al Buzăului și președinte al organizației județene a PSD Buzău, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care fusese trimis în judecată de DNA în iulie 2013, fiind acuzat că a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei către Fotbal Club Gloria Buzău, decizia Judecătoriei Brașov nefiind definitivă.
De altfel, Boșcodeală a făcut apel, care se judecă acum la Curtea de Apel Brașov. Imediat după decizia instanței de a-l condamna la închisoare, Boșcodeală declara că își va delega atribuțiile de primar către cei doi viceprimari ai Buzăului, Sebastian Radu și Fănică Bârlă, dar și că va demisiona din funcția de președinte al PSD Buzău.Ulterior, el a anunțat că rămâne la conducerea organizației PSD Buzău, luând această decizie după o discuție purtată cu liderul partidului, Victor Ponta.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată a lui Boșcodeală pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.
Nu e singura problemă pe care primarul Buzăului o are cu justiția. În iunie 2014, el a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat că a preluat ilegal un teren de 33 de hectare de la Stațiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, prejudiciul fiind de peste 24 milioane de lei. Acest dosar este judecat de Tribunalul Dâmbovița.