Un tânăr cu deficienţe de vedere, mort în bazinul de la ştrand

Un tânăr de 19 ani internat la centrul special pentru persoanele cu deficienţe de vedere, a murit, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 18,00, din cauze încă necunoscute în timp ce se afla în bazinul ştrandului din Parcul Tineretului.  Cadavrul se afla pe fundul bazinului….

 

         Un tânăr de 19 ani internat la centrul special pentru persoanele cu deficienţe de vedere, a murit, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 18,00, din cauze încă necunoscute în timp ce se afla în bazinul ştrandului din Parcul Tineretului. Cadavrul se afla pe fundul bazinului şi a fost descoperit în momentul în care unul din ceilalţi clienţi ai ştrandului a călcat pe el. Cătălin Ioniţă avea 19 ani şi jumătate, era din comuna Vulturul,  judeţul Vrancea, a urmat liceul pentru persoane cu deficienţe de vedcere de la Buzău, iar în această perioadă susţinea examenul de bacalaureat. Plecase cu documente în regulă din centrul aparţinând DGASPC şi era însoţit de două colege care l-au scăpat câteva minute de sub supraveghere. Nu se cunosc deocmdată cauzele decesului, fiind posibil ca tânărul să se fi înecat sau să i se fi făcut rău în timp ce se scălda. Martorii tind să creadă că cea de-a doua variantă este mai plauzibilă, întrucât nimeni nu l-a zărit zbătându-se în apă şi nu l-a auzit strigând după ajutor, aşa cum se întâmplă în cazul persoanelor aflate în pericol de înec.

Amănunte în ediţia de marţi a cotidianului OPINIA