Să mă ierte Dumnezeu, dar și cei care nu se regăsesc defel în situația pe care urmează să o descriu, însă, ori de câte ori aud cuvântul “sinistrat”, îmi aduc aminte de una dintre scenele ce mi s-au perindat în fața ochilor, la amiaza zilei de 26 iunie 1999, când am fost pentru prima oară în satul Cuculeasa, din comuna Ziduri, care fusese lovit, cu câteva zile în urmă, de furia unei viituri.
Să mă ierte Dumnezeu, dar și cei care nu se regăsesc defel în situația pe care urmează să o descriu, însă, ori de câte ori aud cuvântul “sinistrat”, îmi aduc aminte de una dintre scenele ce mi s-au perindat în fața ochilor, la amiaza zilei de 26 iunie 1999, când am fost pentru prima oară în satul Cuculeasa, din comuna Ziduri, care fusese lovit, cu câteva zile în urmă, de furia unei viituri.
Chiar și felul în care s-a ajuns la tragedia în cauză spune multe. O rupere de nori produsă în după-amiaza zilei de 22 iunie deasupra zonei în care se află Crucea Comisoaiei a animat torenți și pârâiașe demult uscate și uitate în perimetrul dintre Drumul European 85 și calea ferată ce leagă Buzăul de Râmnic. La rându-i, apa a luat cu ea gunoaiele aruncate de sătenii din Cuculeasa fără niciun discernământ, inclusiv pe albiile pârâielor, sub ochii indolenți ai autorităților locale; gunoaiele s-au masat sub podul de cale ferată, au creat un dop în calea apelor, care “s-au întors în sat” și au îngropat sub mâl până sub streșini locuințele de pe partea dinspre calea ferată și până sub ferestre pe celelalte, situate peste drumul comunal.
După patru zile de la tragedie, sâmbătă, satul a fost vizitat de președintele Emil Constantinescu și de câțiva miniștri. Cuculeasa era, de marți noapte, animat cum nu mai fusese vreodată. Pompieri, angajați de pe la societățile de drumuri, voluntari, munceau de zor, de atunci, la curățarea de mâl a locuințelor care mai puteau fi salvate de la demolare. Peste întreaga zonă plutea un miros pestilențial, de cadavru lăsat de izbeliște în soarele de sfârșit de iunie, căci, pe lângă cele opt victime omenești, torentul ucisese sute de animale din gospodării și păsări de curte. Marea problemă a oamenilor era, pe lângă probabilitatea crescută a declanșării unor molime din pricina cadavrelor de animale, apa potabilă. Autoritățile se mobilizaseră suficient de bine pentru ca oamenii să nu sufere de sete. Dar nu numai apa era suferința unora dintre ei, ci și faptul că, în vederea vizitei prezidențiale, se interzisese cârciumarului să vândă alcool. Oricum, omul vânduse în patru zile cât în trei luni încheiate.
La un tur de recunoaștere a satului, în căutarea unor locuri din care, în momentul sosirii delegației, “să putem vedea și auzi totul”, am intrat într-o curte, unde câțiva pompieri, militari în termen, tocmai terminaseră de curățat grosul mâlului, așa încât gospodarul să poată circula fără să se afunde până la genunchi. Pe casă, însă, zăcea un uriaș cadavru de porc, ajuns într-un asemenea grad de descompunere încât curgea zeamă din el; “bietul sinistrat” – un munte de om dar cu dificultăți de vorbire datorate faptului că fusese suficient de inspirat să prevadă prohibiția impusă cârciumarului și “se descurcase” – se ridicase de pe prispa de unde supraveghease atent operațiunea, devenise violent și urla la pompieri că nu și-au făcut treaba. Adică nu i-au dat porcul jos de pe casă.
De atunci și până acum, am văzut sute de scene având drept eroi sinsitrații diverselor intemperii care au lovit țara. Toate acestea semănau foarte mult cu cea descrisă mai sus. Lipsea doar cadavrul porcului pe casă. Pe care, însă, îl vedeam cu ochii minții, indiferent de locul unde se petrecea acțiunea.
L-am văzut și în aceste zile. Spre bucuria mea, nu am fost singurul. L-a văzut și premierul Mihai Răzvan Ungureanu și, spre cinstea lui, a avut tăria să o spună cu voce tare.