Din aproape 200 de magistrați care s-au înscris la concursul de numire în funcții de conducere pentru judecători și procurori, organizat de CSM, după ultimele două probe, testarea psihologică și susținerea proiectului privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției, au mai rămas în competiție 155 de candidați la nivel național. Este vorba despre 86 de procurori și 69 de judecători.
Dacă, inițial, la concursul CSM care se desfășoară în perioada 25 martie – 23 iunie 2016, și-au depus dosarele trei magistrați interesați de șefia a două instanțe buzoiene, respectiv Judecătoria Râmnicu Sărat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, la momentul actual în competiție a rămas doar un singur candidat.
Este vorba despre procurorul George Lucian Gușă, care activează la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău și concurează pentru postul de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele. Acesta a trecut cu bine de testarea psihologică, evaluarea capacității de a lua decizii, de a-și asuma responsabilități, verificarea la stres, precum și de susținerea proiectului privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției pentru care candidează.
Ultima etapă, pe care o va susține alături de ceilalți 85 de procurori și 69 de judecători rămași în concurs, este cea referitoare la testarea scrisă privind managementul, comunicarea și resursele umane, care se va desfășura pe 12 iunie, de la ora 9,00, la Universitatea Titulescu, Amfiteatrul VI.
La nivel național, sunt scoase la concurs 232 de funcții de conducere, dintre care 130 posturi vacante pentru procurori generali, procurori generali adjuncți, prim-procurori, prim-procurori adjuncți la parchetele de pe lângă curți de apel, tribunale și judecătorii și 102 de locuri disponibile pentru judecători corespunzătoare funcțiilor de președinți și vicepreședinți la curți de apel, tribunale și judecătorii.
Concursul se încheie pe 23 iunie, odată cu afișarea tabelului de clasificare a candidaților.