Spre deosebire de tipăritura despre care voi vorbi în acest text, rândurile de față nu sunt un pamflet. Doresc să aduc câteva lămuriri asupra unui personaj, fost cadru didactic la Colegiul Național ,,B.P. Hasdeu” – pe care l-a și condus o bucată de timp -, fost inspector școlar general adjunct în ,,epoca de aur” și, ulterior, până în 1997, inspector general “plin”. Aflat la pensie, profesorul de Fizică Constantin Ciurea scrie diverse producții pe care le încadrează, curajos, în categoria pamfletului, la adăpostul căruia își varsă veninul asupra foștilor colegi de cancelarie.
Nu pot comenta nimic despre calitățile didactice ale profesorului Constantin Ciurea – despre care, când eram elev la Hasdeu, auzeam doar cuvinte de laudă din partea celor care studiau Fizica sub îndrumarea sa – atât timp cât nu am avut ocazia să-l văd în postura de cadru didactic, însă vreo trei dintre personajele ultimei sale producții mi-au fost profesori la Hasdeu timp de patru ani; acesta este motivul care m-a determinat să scriu aceste rânduri, căci între ceea ce susține ,,pamfletarul” nostru și realitate este cale cât de la cer la pământ.
Așadar, să trecem la treabă. În romanul ,,Quo vadis” al lui Henryk Sienkiewicz, există un pasaj în care personajul Petronius îi scrie nepotului său Vinicius câteva considerații despre poeziile împăratului Nero: „Vezi și tu, ca să se ușureze, Vitelius își bagă un bastonaș de fildeș pe gât, alții se folosesc de pene de flamingo muiate în ulei sau în fiertură de cimbrișor, eu însă recitesc poeziile lui Nero, iar rezultatul este imediat. Pe urmă, pot să le laud, dacă nu cu conștiința curată, cel puțin cu stomacul gol”. Ei bine, aceeași senzație am încercat-o citind cartea lui Constantin Ciurea – ,,pamflet”, ați reținut bine! – intitulată ,,Epoca escrocilor”, pe care nu o voi lăuda, dar măcar am garanția stomacului eliberat în momentul în care scriu despre ea.
Lăsând la o parte atacurile murdare asupra unor cadre didactice, foste sau actuale ale Colegiului ,,B.P. Hasdeu”, a căror valoare este recunocută și certificată prin rezultatele elevilor pe care i-au îndrumat de-a lungul anilor, profesorul Constantin Ciurea încearcă să dea lecții de viață, de conduită în societate și pune întrebări retorice asupra cauzelor care duc la instalarea unor lichele în posturi sus-puse și bine plătite.
Profesorul Ciurea ar găsi cu ușurință răspunsul uitându-se în oglindă. Și mă voi explica. După alegerile parlamentare din 1992, imediat după (re)instalarea la putere a ramurii bolșevice a Frontului Salvării Naționale, botezată Partidul Democrației Sociale din România, Constantin Ciurea devine inspector general școlar. Poziție din care a realizat cea mai eficientă politizare a învățământului buzoian. Însoțit de inspectorul școlar Dumitru Săndulache, Ciurea a luat la rând toate școlile din județ, la care se prezenta cu adeziuni la PDSR și numiri în alb în funcția de director. Cei doi nu părăseau școala până nu completau cel puțin o hârtie: adeziunea la partidul lui Ion Iliescu dacă directorul în funcție accepta să devină membru, sau o adeziune și o numire în funcție dacă directorul refuza și i se găsea un înlocuitor.
După ani și ani, timp în care profesorul Constantin Ciurea a intrat într-un con de umbră, a reapărut în calitatea de consilier municipal al fostului Partid Democrat Liberal. Calitate pe care a vândut-o, relativ rapid, pentru susținerea social-democraților din Consiliul Local pentru a i se acorda, la a doua strigare, calitatea de cetățean de onoare, poziție din care beneficiază și de scutirea totală de la plata impozitelor locale. Cred că aceste argumente sunt suficiente pentru a ne demonstra cine este cel care ne dă lecții de viață prin ,,pamflete” și pune întrebări retorice asupra cauzelor care duc la instalarea unor lichele în posturi sus-puse și bine plătite.