Un procuror părăseşte Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău pentru DIICOT

Biroul Teritorial Buzău al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Tero­rism se întăreşte cu procurori noi. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în şedinţa de luni, delegarea procurorului Victoria Mehedinţu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, la DIICOT.

Biroul Teritorial Buzău al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Tero­rism funcţionează în prezent cu doi procurori dintre care  unul este delegat pentru o perioadă de şase luni în funcţia de procuror-şef al structurii.

Astfel, prin decizia Secţiei pentru procurori a CSM, începând cu data de 26 octombrie, procurorul Laura Elena Dragomir a fost delegată în funcţia de procuror-şef al DIICOT Buzău, până la ocuparea funcţiei prin numire.

Funcţia de conducere a biroului teritorial al DIICOT a fost scoasă la concurs luna trecută, după ce, începând cu 1 septembrie, fostul procuror şef Nicolae Petroşel s-a pensionat.

Începând cu aceeaşi dată, procurorul Florin Ion a preluat funcţia cu delegaţie, printr-un ordin semnat de conducerea centrală a Parchetului Antimafia, începând cu data de 1 septembrie, delegarea pe postul de la Buzău fiind pentu o periodă de şase luni. Iată că nu a fost aşa.

Florin Ion a activat ca procuror la Parchetul local Buzău, după care a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, până în februarie 2018, după care a fost transferat cu delegaţie la Biroul Teritorial Buzău al D.I.I.C.O.T. Conducerea actuală a Direcţiei nu a avut prea multe opţiuni pentru ocuparea postului de la Buzău, deoarece la Biroul Judeţean au activat doar doi procurori cu delegaţie, în afara lui Nicolae Petroşel. Este vorba despre Florin Ion, respectiv procuroarea Elena-Laura Dragomir, care a venit la DIICOT Buzău, prin delegare, în 2017.