Un prahovean, în vârstă de 32 de ani, a ajuns vineri la Spitalul Județean Buzău după ce s-a răsturnat cu mașina pe Șoseaua de Centură a municipiului. Accidentul a avut loc în zona Dedeman, pe sensul de mers spre fabrica de bere, după ce tânărul din Prahova a pierdut controlul volanului într-o curbă iar mașina s-a răsturnat în afara șoselei. Prahoveanul a scăpat însă cu câteva răni ușoare. Poliția continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.