Experiența lirică a lui Dan Manolescu se întinde pe parcursul a peste patru decenii. În paralel cu activitatea didactică, acesta a avut onorabile prestații publicistice și editoriale constante. Este singurul autor buzoian care a avut onoarea să fie primit, de mai multe ori , în casa marelui poet Nichita Stănescu, în anturajul acestuia. Versurile lui Dan Manolescu, ușor elegiace, au ceva din sentimentalismul poeților rafinați, chiar și cuvintele sale, luate separat, ducând cititorul cu gândul la parfumuri rare și scumpe: ,,Flori de liliac, parfum de tei,/iubirile mele sunt ca niște femei trecute/prin paturi de tristeți. Dulcegării amare,/când toamnele sunt numai despărțiri”. Întregul volum are același timbru vocal, versurile par șoptite, au o discreție vecină cu inefabilul, redând ceva din anatomia cerebrală a poetului, din subtilitatea unei ființe în preajma căreia cititorul simte starea de relaxare, de tonificare prin cuvinte.
În poemele lui Dan Manolescu te simți confortabil și adăpostit sufletește.
Aceste puține cuvinte le-am scris drept prefață la viitoarea carte a lui Dan Manolescu, onorat de invitația sa, după o ceartă nesemnificativă de vreo zece ani. În prezent, Dan Manolescu nu se simte deloc bine. E bolnav. Am decis să public acest text după ce el m-a sunat și mi-a cerut numărul de telefon al poetului Nicolae Pogonaru, un alt scriitor buzoian de suflet. Mă rog pentru sănătatea prietenului Dan Manolescu, căci, de propria mea sănătate au grijă griveii veștedei și veșnicei culturi de seră. Dumnezeu să-l ocrotească.