*Colegul împreună cu care lucra a reuşit să se ferească în ultimul moment, după ce ţeava de tubing s-a desprins din cârligul macaralei
Grav accident de muncă, vineri noapte, la o sondă de extracţie aflată sub administrarea societăţii Petrom, un muncitor pierzându-şi viaţa în timp ce efectua o lucrare de înlocuire a unei ţevi de tubing, împreună cu un alt coleg.
*Colegul împreună cu care lucra a reuşit să se ferească în ultimul moment, după ce ţeava de tubing s-a desprins din cârligul macaralei
Grav accident de muncă, vineri noapte, la o sondă de extracţie aflată sub administrarea societăţii Petrom, un muncitor pierzându-şi viaţa în timp ce efectua o lucrare de înlocuire a unei ţevi de tubing, împreună cu un alt coleg.
Sonda de extracţie se află pe raza comunei Căneşti, iar în noaptea respectivă cei doi muncitori se apucaseră să extragă ţevile de tubing prin care petrolul din adâncuri este tras la suprafaţă. Pentru această operaţiune aveau nevoie de ajutorul macaralei de cârligul cărei agăţau ţevile care erau apoi trase afară cu un elevator. Puţin după miezul nopţii de vineri tocmai agăţaseră capătul ţevii de tubing de cârligul macaralei şi începuseră să o tragă afară, accidentul având să se întâmple în momentul în care cârligul a ajuns în punctul maxim superior. În acel moment elevatorul s-a blocat în ţeavă, iar cârligul de la macara nu a mai făcut faţă tensiunii create. Siguranţa acestuia a cedat, iar ţeava şi cârligul au căzut pe platforma pe care se aflau cei doi muncitori care efectuau lucrarea.
Unul din ei a reuşit să sară în ultimul moment de pe platformă şi, astfel, a scăpat nevătămat, în timp ce colegul său nu a avut acelaşi noroc. El a fost lovit în cap de una dintre piesele căzute, iar leziunea suferită i-a fost fatală. Bărbatul în vârstă de 49 de ani a decedat pe loc, iar echipajul de la Ambulanţă care a sosit ulterior la faţa locului ca urmare a apelului la 112, nu a mai putut face nimic pentru a-l ajuta, medicul Ştefan Lăcriţeanu declarând că „decesul bărbatului de 49 de ani a survenit pe loc”. La faţa locului s-a deplasat şi o echipă de anchetă a Poliţiei împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, în prezent aceştia efectuând cercetări în comun pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul, inspectorii ITM urmând a stabili şi dacă au fost respectate normele de protecţie a muncii şi dacă muncitorului decedat îi fusese făcut instructajul în acest sens.