În urma cercetărilor făcute de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, au fost identificați făptașii mai multor infracțiuni de furt și tâlhărie comise în perioada 8–20 august.
Este vorba despre un minor de 13 ani și un tânăr de 18 ani, care au sustras dintr-o locuință și din trei societăți comerciale de pe raza municipiului Buzău mai multe produse electronice, produse alimentare, băuturi alcoolice și țigări. Prejudiciul produs se ridică la 1.400 lei.
Odată cu extinderea cercetărilor de către polițiști, s-a stabilit că tânărul de 18 ani este principalul bănuit de complicitate la comiterea unei tâlhării comise în urmă cu două săptămâni.
Împreună cu minorul de 13 ani, acesta i-a smuls geanta unei femei în vârstă de 74 de ani, lâsând-o fără documente și suma de 100 lei.
Față de tânărul de 18 ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore și sunt continuate cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.