Tinerii părinți din Buzău al căror copil s-a născut, la finalul săptămânii trecute, la Maternitatea Giulești, nu-și pot reveni din șoc, după ce au aflat că bebelușul lor are grave probleme de sănătate.
În pofida analizelor și a controalelor periodice efectuate de-a lungul perioadei de sarcină, care le confirmau că vor avea un copil perfect sănătos, nou-născutul a venit pe lume cu grave malformații.
Distruși de durere, părinții își caută dreptatea și au decis să depună două plângeri la Parchetul General, una pentru malpraxis, iar prin cealaltă îi acuză pe medici că fiul lor a fost schimbat la naștere. Aceasta, pentru că nu pot să înțeleagă cum a fost posibil ca tot timpul să primească asigurări că totul va decurge bine, că fiul lor se dezvoltă normal, iar după naștere acesta să aibă malformații grave, inima pe dreapta și fața asimetrică.
De asemenea, familia nou-născutului, aflat într-o stare gravă, care deocamdată rămâne internat la Giulești sub observația medicilor, a decis să ceară daune în valoare de un milion de euro pentru drama prin care trec de câteva zile.
Medicul care a monitorizat sarcina tinerei buzoience, care ieri a fost externată din spital, le-a spus membrilor familiei că le va da explicații zilele următoare, deocamdată fiind plecat din București.