13 candidați au rămas în lupta pentru adjudecarea funcției de primar al municipiului Buzău, care își va avea punctul final pe 5 iunie, dată la care va avea loc scrutinul pentru alegerile locale, după ce, marți, la miezul nopții, s-a tras linia la Biroul Electoral de Circumscripție Municipal. Așadar, la alegerile locale din acest an vor concura, pentru cel mai înalt fotoliu din Palatul Comunal, Constantin Toma (Partidul Social Democrat), Ovidiu Anghel (Partidul Național Liberal), Marius Vlăsceanu (Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat), Andrei Barac (Partidul România Unită), Viorel Ion (Partidul Social Românesc), Constantin Popa (Uniunea Națională pentru Progresul României), Ion Marin (Mișcarea Populară), Andrei Neder (Alianța Liberalilor și Democraților), Edmond Vasilică Buga Sfinteș (Partidul România Mare), Nicolae Voicu (Blocul Unității Naționale), Marius Silaghi (Partidul Ecologist Român), precum și independenții Constantin Ionescu și Mircea Ion.
De remarcat este faptul că reprezentanții Partidului Ecologist Român au schimbat în ultimul moment candidatul anunțat inițial, pe Viorel Dobre. De asemenea, s-au pierdut pe drum independeții Aurel Lecu și Marin Ivașcu.
Reprezentantul PSD, omul de afaceri Constantin Toma, proprietarul Grup Romet, în vârstă de 57 de ani, este de profesie inginer. El a fost, în legislatura 2000-2004, senator al Partidului Social Democrat, și se află la prima tentativă de a obține o funcție aleasă în administrația locală.
Candidatul Partidului Național Liberal, Ovidiu Anghel, are 42 de ani, este de profesie inginer, iar în prezent este director al Electrica Furnizare Buzău. El a candidat, în anul 2008, pe un post de senator din partea Partidului Democrat Liberal și a obținut, cu sprijinul acestei formațiuni politice, funcția de subrefect, dar și pe cea de director al Poștei Buzău.
Țărănistul Marius Vlăsceanu are 30 de ani, este de profesie sudor și coordonează o secție de profil în cadrul SC ROTEC SA; de asemenea, el este scriitor și artist plastic amator.
Reprezentantul Partidului România Unită, Andrei Barac, are 60 de ani, este de profesie inginer, în prezent expert judiciar auto. Fost director al Servagromec Buzău, a fost arestat timp de 130 de zile, însă a fost declarat nevinovat de către instanțele de judecată. El a acționat în Justiție statul român, din partea căruia a primit despăgubiri pentru detenție ilegală. El a candidat, la alegerile locale din 2012, la funcția de primar al municipiului Buzău din partea Partidului Poporului-Dan Diaconescu, dar a fost exclus din partid imediat după scrutinul din 10 iunie.
Candidatul Partidului Social Român, Viorel Ion, are 48 de ani și este antrenorul Gloriei Buzău, cu o carieră prestigioasă de jucător și antrenor de fotbal. El a candidat, la alegerile parlamentare din 2012 pentru un post de deputat din partea Partidului Ecologist Român.
Uniunea Națională pentru Progresul României este reprezentată de președintele organizației județene, senatorul Constantin Popa, în vârstă de 54 de ani, de profesie geamgiu. El a fost ales, în urmă cu patru ani, consilier local din partea Partidului Poporului-Dan Diaconescu, pe care l-a reprezentat și la alegerile parlamentare, când a devenit senator.
Colonelul în rezervă Ion Marin candidează din partea Mișcării Populare. El are 54 de ani și este administratorul unei firme de detectivi particulari; el a fost ofițer de poliție, cu funcții ajungând până la cea de inspector-șef al Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Buzău.
Candidatul Alianței Liberalilor și Democraților Andrei Neder este profesor de sport, are 40 de ani, a jucat handbal de performanță, iar în prezent conduce o afacere din domeniul tipografic.
Partidul România Mare este reprezentat de profesorul de istorie Edmond Vasilică Buga Sfinteș, scriitor, președinte al organizației județene a formațiunii politice fondate de Corneliu Vadim Tudor.
Inginerul Nicolae Voicu reprezintă Blocul Unității Naționale, partid fondat de un fost senator PRM, scriitorul Claudiu Tănăsescu, condus la Buzău de fostul senator PRM Marius Eugen Constantinescu.
Partidul Ecologist Român l-a înlocuit pe ultima sută de metri pe Viorel Dobre, șeful acestei formațiuni politice la Buzău și l-a aruncat în lupta electorală pe frizerul Marius Silaghi.
Independentul Constantin Ionescu are 49 de ani, este inginer și economist, fost membru PDL și PNL; el a fost viceprimar democrat al municipiului în perioada 2004-2008 și consilier local în perioada 2012-2016.
Mircea Ion, candidat independent, este economist, proprietar al unei agenții de turism din municipiu, a fost mebru al mai multor formațiuni politice și nu este la prima încercare de a deveni primar ori consilier local.
Pentru Primăria municipiului Râmnicu Sărat și-au depus candidaturile reprezentanții a șapte formațiuni politice: Sorin Valentin Cârjan (actualul viceprimar PSD), Ionuț Ciprian Iuga (PNL), Gheorghiță Ungureanu (UNPR), Costică Iuga (PSRO), Viorel Horjea (PRM), Sorin Radian Robe (ALDE) și Constantin Roșca (PER).
Patru primar en-titre din județul Buzău, toți social-democrați, nu vor avea contracandidați la scrutinul din 5 iunie. Este vorba despre primarii comunelor Pănătău (Nicolae Stoica), Cănești (Marin Stoica), Florica (Ion Zaharia), Gheorghe Ispas (Blăjani) și Chilii (Sorin Zaman).