Nu v-ați săturat de sloganul, repetat la nesfârșit de către partizanii președintelui Traian Băsescu – fie ei de prin Mișcarea Populară,
partidul ori fundația, nu are prea mare importanță, fie de prin Partidul Democrat Liberal -, cum că acesta ar reprezenta, de ceva timp, singura formulă de opoziție de dreapta din România. Și, mai mult, că proiectul politic al acestuia ar fi acela de a vedea unificată, într-un final, mai precis până la alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an, întreagul spectru politic de dreapta.
Până una-alta, niciuna dintre acțiunile sale din ultimul an nu fac să confirme aceste afirmații. Opoziția pe care o face Traian Băsescu regimului socialist de la București seamănă, mai mult, cu ceea ce mimează, acum, Crin Antonescu, care, odată ce partidul său a părăsit, formal, Uniunea Social Liberală, ar vrea să apară în ochii electoratului cu memoria scurtă drept o veritabilă ,,virgo intacta” a opoziției de dreapta românești. Căci președintele, în ciuda vorbelor pe care le aruncă peste gardul Cotrocenilor spre Palatul Victoria, până la urmă, invocând mereu același argument de mult fumat al ,,interesului național”, face tot cum vrea primul plagiator al țării.
În ceea ce privește unificarea dreptei, și aici lucrurile stau sub semnul întrebării. Spun acest lucru gândindu-mă la evenimentul proaspăt, de sâmbătă, când Fundația Mișcarea Populară a organizat la București o dezbatere cu primarii ce-i sunt fani președintelui, simultan cu un miting organizat, la Cluj, de Partidul Democrat Liberal. O inițiativă care, în niciun caz, nu poate contribui la coagularea dreptei, nici pe moment și nici după europarlamentare.
Până una-alta, președintele Traian Băsescu se dovedește un bun aliat al stângii românești și un factor de dezbinare a dreptei.