Un buzoian dă Bacul în spital, din cauza unui accident de circulaţie

Dacă până acum probele de competenţe din cadrul Bacalaureatului s-au desfă­şurat la Buzău fără ­pro­bleme, ieri s-a înregistrat primul incident. Este vorba despre un elev al Colegiului „B. P. Hasdeu”, care a fost implicat într-un accident de circulaţie, neputând astfel să mai susţină proba de competenţe lingvistice la o limbă străină.

 

Hasdeianul a ajuns la spital şi, pentru că starea lui era una bună, condu­cerea liceului a făcut ieri toate demersurile către Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru a se apela la subiectul de rezervă. Astfel, dacă starea de sănătate se va păstra aceeaşi, buzoianul ar putea susţine astăzi, în spital, proba la care nu a mai putut ajunge. Următoarea probă a Bacalaureatului, proba scrisă la limba şi lite­ratura română, este programată luni, 1 iulie.