* Trupul său a fost adus la mal de valuri, ieri dimineaţă
* Trupul său a fost adus la mal de valuri, ieri dimineaţă
Vacanţa din acest an s-a încheiat tragic pentru o familie de buzoieni plecaţi să se relaxeze câteva zile la malul mării, unul dintre membri pierind înecat în valuri.
Mihai Iulian, în vârstă de 50 de ani, a mers cu familia la mare, alegând ca loc de petrecere a sejurului plaja de la Sulina, mult mai liniştită şi mai puţin aglomerată decât cele din alte staţiuni de pe Litoral. Sâmbătă, oamenii se aflau la plajă, iar la un moment dat Mihai Iulian a intrat în apă să înoate, fără a ţine cont că marea era mai agitată. S-a îndepărtat câţiva metri de mal, fără să observe probabil că era tras tot mai în larg de curenţii creaţi în urma valurilor mari. Nici el, nici rudele rămase pe mal nu au conştientizat iniţial pericolul, ci doar în momentul în care bărbatul nu a mai apărut la suprafaţa apei după ce un val a trecut peste el. Zadarnic au aşteptat rudele să-l zărească din nou, omul nu a mai apărut din valuri, aşa că a fost alertată Poliţia şi Poliţia de Frontieră, care au demarat operaţiunile de căutare şi salvare. Acestea s-au derulat pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică, ambarcaţiunilor Poliţiei de Frontieră fiindu-le foarte greu să intervină din cauza mării foarte agitate. „ Marea a fost foarte agitată zilele acestea, a avut gradul 3-4, aşa că a fost foarte dificil să efectuăm căutările pe apă din cauza riscului prea mare la care erau expuse ambarcaţiunile. Cînd nu s-a mai putut merge pe mare, am continuat căutările de-a lungul malului”, ne-a declarat Cezar Projovschi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Tulcea, structura căreia i-a fost încredinţată misiunea de căutare-salvare.
În ciuda eforturilor, trupul buzoianului nu a putut fi găsit pe parcursul celor două zile, abia ieri dimineaţă cadavrul fiind adus la mal de valuri. Cel mai probabil, Mihai Iulian a murit înecat, dar se ia în calcul şi varianta ca acestuia să i se fi făcut rău în timp ce se afla în apă. Cadavrul a fost transportat la SML Tulcea, unde va fi supus autopsiei, legiştii urmînd apoi să se pronunţe cu exactitate în privinţa cauzelor decesului.