Ultima lună în care spitalele buzoiene mai pot face achiziţii

Spitalele din Buzău, ca şi celelalte din toată ţara, mai pot face achiziţii doar luna aceasta. Începând cu luna iulie, mana­gerii spitalelor vor mai putea cumpăra doar mărunţişuri, restul achiziţiilor urmând a fi realizate de către Ministerul Sănătăţii, la nivel centralizat.

Această măsură a fost adoptată, după ce oficialii de la Bucureşti au constatat că managerii unor spitale din ţară au oferit sume mult mai mari pentru medicamente şi mate­riale sanitare. Decizia Ministerului Sănătăţii de a-şi asuma în mod centralizat achiziţiile publice pentru spitalele de stat este binevenită, deoarece în acest mod, achiziţiile de medicamente şi materiale sanitare devin mult mai avantajoase şi fezabile. Totodată, în acest mod, managerii de spitale sunt degrevaţi de o parte din responsabilităţi, putând astfel să se ocupe mai îndeaproape de aspectele de management de la nivelul spitalului. Potrivit ordinului publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial, începând cu 1 iulie, Ministerul Sănătăţii va achiziţiona pentru spitale medicamente, materiale sanitare, aparatură medicală, dar şi carburantul şi asigurările CASCO necesare pentru parcurile auto.